La Brașov

În Piața Sfatului s-au adunat duminică la prânz mai multe mii de oameni. Cele mai impresionante momente s-au derulat însă după reuniunea electorală.
Primul s-a petrecut in librăria de pe strada Mureșenilor, unde am avut o interesantă discuție despre cărți cu doi medici brașoveni, care mi-au spus că se bucură că mă văd acolo, și nu (doar) pe scena de campanie. În comparație cu zarva de la miting, librăria părea a fi o fărâmă de Paradis. Am luat de acolo ultimul roman al lui David Lodge tradus în română (Mort de surd), ca și o carte a lui Liviu Țăranu despre România în CAER, apărută acum doi ani la Editura Enciclopedică.
Al doilea lucru pe care aș vrea să îl consemnez este remarca unei femei între două vârste care, observând că Monica Macovei, împreună cu TRU și cu mine, călătorea cu un Logan, s-a apropiat de dl Gore, șoferul de la PDL, și i-a spus: “un fost ministru care merge cu Loganu’ e de încredere!”
UPDATE: Luni, 25 mai, la 15h voi fi la Antena 3, iar la 17h la Teatrul naţional la o nouă adunare electorală.

Cuvinte cheie: , ,

116 comentarii

1 Ilinca { 05.25.09 at 1:16 AM }

Deci va place David Lodge! Ultimul lui roman nu-i si cel mai reusit (poate este si o chestie de gust, depinde ce ati mai citit de D.L.) ) dar este ceva mai captivant decat
Author, Author. Lectura placuta!
Si despre “zarva de la miting” ce ne puteti povesti?
Ca Logan-uri vedem destul de des.
Aceeasi Ilinca

2 muncitor prost { 05.25.09 at 1:22 AM }

Ii place, nu-i place. Pai trebuie omul sa citeasca, si daca tot s-a dus la Brasov, era pacat sa nu intre si intr-o librarie … eu de la Brasov imi cumparam inainte de ’89 carti de specialitate … tot de la Brasov mi-am cumparat primul Drucker si primul Dawkins … sunt cele mai bune librarii din Romania, dom’le.

3 Costin Sandu { 05.25.09 at 7:56 AM }

Dom’le, daca l-ati luat in campanie si pe Al Gore, si inca angajat sofer pe Loganul pe care l-ati putea achizitiona full options cu juma de salariu de europarlamentar pe-o luna, atunci sunteti tare! Biata baba o sa holbeze niste ochi atunci cand o sa vada ce masina conduceti dupa ce ati fost ales! Chiar, la modul serios, nu inteleg ce trebuiau tertipurile astea ieftin-electoraliste. Se pare ca, in loc sa fiti dv sfatuitorul lui Basescu, e dansul sfatuitorul dv.

4 Cristian Preda { 05.25.09 at 8:25 AM }

Dlui Costin Sandu:
Nu am permis de conducere si nu am de gand sa imi iau. Sper ca la Bxl si Strasbourg sa folosesc bicicleta. Ii voi spune dlui Gore ca a cita numele lui inseamna a folosi tertipuri electoraliste. Nu cred ca va fi de acord…
Ilincai:
Am citit tot ceea ce Polirom a publicat din David Lodge. Zarva de la miting a fost 50% invitatie la vot si 50% atacuri la adresa adversarilor.
Muncitorului prost:
De cate ori ajung intr-un oras, indiferent ca se cheama Giurgiu, Antananarivo, Montreal sau Hanoi intru intr-o librarie. Ce alta carte de vizita e mai elocventa pentru un oras decat o librarie?

5 Turnofftheglory { 05.25.09 at 9:25 AM }

Cristian Preda, va aduc eu alternativa la librarie, buda…

6 Costin Sandu { 05.25.09 at 9:30 AM }

Dlui Cristian Preda.
Nu aveti permis de conducere. Puteti asadar folosi bicicleta sau pe dl Gore (soferul, nu Al).
Eu zic ca n-are rost sa-i spuneti dlui Gore (sofer cu un salariu probabil triplu fata de un medic rezident) ca citarea numelui sau ar fi insemnat “tertipuri electoraliste”. Stiti bine ca nu e vorba de asta, ci de a face caz stangist ca mergeti cu Loganul National si nu cu BMW-ul Putred Capitalist. Nu zic, puteti s-o faceti in campanie electorala, dar nu si inafara ei (asa cum face Basescu, cel care e inca nehotarat daca o sa recandideze, desi e in campanie electorala continua) – dar chiar sa va vantati cu alegerile dv motorizat-patriote si pe blog e prea de tot!

In fine, noi toti va cunoastem deja eruditia si dorinta de a va demonstra apartenenta la o anumita elita. Una este insa a face parte din elita in mod natural, alta e de a va face autoreclama, pozandu-va cu multe carti si librarii in jurul dv – ati putea cadea in pacatul snobismului.

7 Ilinca { 05.25.09 at 9:31 AM }

@Turnofftheglory
http://www.standard.ro/articol_94871_25/cotidianul__romania_turistica_are_nevoie_de_mii_de_wc_uri.html

Cu lipsa asta de toalete cred ca o vizita la librarie se impune.
Pe urma se poate u studiu comparativ privind calitatea hartiei folosita de fiecare editura :)

8 Ilinca { 05.25.09 at 9:34 AM }

PS “Se poate face un studiu “……..scuze.

9 victor L { 05.25.09 at 9:38 AM }

La Costin Sandu se observa urmarile vinisorului (in exces).
Dupa expresia “alcoolul intuneca si cele mai lucide minti” (ceea ce nu e cazul).

10 Costin Sandu { 05.25.09 at 9:45 AM }

Victoras, ai dreptate! De aia esti matale asa dezorientat, ca umbli beat tot timpul… Cand te trezesti, ai grija de copii! (EBA et co.)

11 Sneezy { 05.25.09 at 10:12 AM }

Domnule Preda,
Nu vreau sa fiu rautacios cu orice pret (am incercat sa explic in ultima mea postare de la “Alegeri fara TVR”), dar daca nu spun, ma astup.:))

Oare n-ar fi crescut increderea doamnei intre doua varste precum chiparosul daca in loc de Logan v-ar fi vazut pe bicicleta?

Apreciez onestitatea dumneavoastra legata de “zarva de la miting” si absenta mesajului european. Ca altfel nu imi pot explica remarca “50% invitatie la vot si 50% atacuri la adresa adversarilor”.

Cu consideratie,
H.

12 Ilinca { 05.25.09 at 10:27 AM }

@Dnului Preda

Acum ca m-am trezit de-a binelea si mi-am revenit si din placuta surpriza de a constata ca avem gusturi comune in privintza lecturii ( sper ca v-ati schimbat parerea despre biblioteca de la Darloagele presupund ca aveati vreuna), imi permit si eu cateva intrebari:
1) Trecand peste istoria cu soferul Gore si Loganul, nu inteleg de ce alegatorii considerau ca-i mai interesant sa discute cu respectivul sofer decat cu cei 3 candidati ( ca parca 3 erati, deci alegere exista!).
2) La “zarva electorala” cine a strigat mai tare si ce? Ca tot nu am inteles. Tot asa de cald a fost ca bietii oameni nu au mai avut putere nici macar de o intrebare, doua? Parca mitingul a fost in aer liber….
3) Salutari dnului Gore. Data viitoare ( la Brasov) daca se plictiseste de discutiile cu publicul votant de-o anumita varsta, sugerati-i sa se duca la “Gustari” ( chiar langa Piata Sfatului): au niste clatite cu branza, o nebunie ! Numai sa nu fie la regim…..
Le puteti incerca si dvs, eventual cu un roman de D. Lodge alaturi ( au servetele la discretie, nu va temeti pentru carte!).
Campanie placuta ( parca maine mergeti in sectorul 5 , postasem ceva in sensul acesta de pe ” La coltzul strazii”)!

13 Cristian Preda { 05.25.09 at 12:01 PM }

Pt Turnofftheglory:
Ceea ce citesc oamenii unui oras e foarte semnificativ pentru politica locului. Daca vreti sa va convingeti, mergeti de pilda la Chisinau! Exemplul dat de dvs a fost deja citat de presedintele Iliescu, daca nu cumva memoria imi joaca o festa….
Pt Costin Sandu:
Pacatul snobismului pandeste la coltul librariei? Nu ma pricep deloc la masini, asa ca nu va pot spune ceva coerent nici despre masina nationala. L-am cunoscut in schimb pe cel care a avut ambitia de a crea Loganul si mi-a facut o buna impresie.
Pentru Sneezy:
Nu ma vad mergand cu bicicleta pana la Brasov.
Ilincai:
Promit sa ii transmit dlui Gore recomandarile dvs. La miting, eu n-am strigat, ci am vorbit despre relatia dreptei si repsectiv a stangii cu criza.

14 sym { 05.25.09 at 12:16 PM }

@C. Preda

Pentru Bucuresti se planuieste vreun miting, ceva?

15 Ilinca { 05.25.09 at 12:35 PM }

@Dnului Preda

“La miting, eu n-am strigat, ci am vorbit despre relatia dreptei si repsectiv a stangii cu criza.”

Aha, acum pricep, dar v-ati gandit si la vorba din batrani ca de multe ori “nu stie stanga ce face dreapta”, sau invers?

Va deranjez cu alta intrebare, fara legatura cu campania brasoveana dar legata de statutul dvs. de consilier prezidential pe probleme de invatamant si cercetare ( sper ca am scris bine!). Tocmai am citit un interviu cu Alina Mungiu-Pippidi din Dilema Veche ( poate l-ati lecturat deja)
“De ce nu iau romanii premiul Nobel?”
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=275&cmd=articol&id=10652
Am dat si peste un paragraf care va priveste si pe care nu-l inteleg prea bine:

@@@Banca Mondială a dat în trecut împrumuturi mari, pe care le mai plătim şi azi, dar care nu au dus la creşterea calităţii academice, să ne spună soţii Zamfir sau Cristian Preda cîte publicaţii ISI au rezultat din milioanele luate de la Bancă. Nu are sens să subvenţionăm impostura academică şi relele practici, în continuare.@@@

Poate aveti cateva lamuriri si pentru oamenii simpli care se intreaba ce-i cu fraza asta pompoasa cu expresii de genul “banca mondiala, impostura academica, publicatii ISI”. Si care-i legatura cu dvs, de ce ar trebui sa raspundeti ?
Multumesc pentru atentie si rabdare.

16 cpreda { 05.25.09 at 12:49 PM }

Ma tem ca Alina Mungiu se refera la sociologie si la decanul de la aceasta facultate care se numeste tot Preda, dar Marian, nu Cristian.
Ii scriu chiar acum ca sa o intreb si va promit ca revin cu lamuriri.

17 Costin Sandu { 05.25.09 at 1:10 PM }

Pacatul snobismului pandeste la coltul: librariei, bibliotecii, bisericii, salii de concert, de teatru, restaurantului sau clubului de fitze, etc. atunci cand frecventarea lor este declarata sistematic si afisata ostentativ. Si dl Cristoiu se lauda cu sapte guri in legatura cu orele pe care le petrece el in biblioteca, domnii Roman, Iliescu, Berceanu, Basescu se crucesc exagerat in direct la biserica si au pupat Moastele Sfintei Parascheva de s-a-nrosit la oase, saraca femeie, etc.

E vesnica dilema – vrei sa vezi, sau sa fii vazut? Vrei sa crezi, sau sa arati celor din jur ca esti credincios? Vrei sa citesti, sau sa arati altora ca citesti si esti cult? Cu cat cineva trambiteaza mai mult despre implicarea proprie in atitudini ce reflecta setea de cunoastere, cu atat acesta e mai snob. E pacat, pentru ca printre snobi se strecoara si personaje cu adevarat culte, obsedate insa de un singur cult: cel al personalitatii proprii.

Daca nu cunoasteti loganul, sau nu va pricepeti la masini, de ce ati ales un logan ca sa faceti impresie buna, de om modest si patriot, ba v-ati mai si laudat pe blog cu alegerea dv? Eu nu zic sa mergeti cu bicicleta la Brasov, dar nici sa faceti pana si din mijlocul dv de locomotie un pretext subliminal de a atrage simpatie neghioaba, analog presedintelui Basescu.

18 Cristian Preda { 05.25.09 at 1:13 PM }

Dlui Costin Sandu:
Multumesc pentru ca imi atrageti atentia asupra acestor pericole.

19 victor L { 05.25.09 at 1:19 PM }

Costin Sandu,
uite ca pot fi de acord cu tine: reprezinti exact tipul care vrea sa se afirme bagindu-se singur in seama.

20 severa { 05.25.09 at 1:40 PM }

Nu inteleg cum o librarie poate fi o carte de vizita elocventa pentru un oras. Ce, locuitorii acelei comunitati au scris cartile? In librariile din BV gasim alte carti decat in cele din B, SB, IS, CT?

21 alex rauta { 05.25.09 at 1:48 PM }

@severa

da

22 DespinaVestea { 05.25.09 at 1:51 PM }

Loganul este cea mai economica masina – se intretine usor si nu consuma mult.
Nu este insa comoda, mai ales cand se parcurg 1200 km/ 2 zile .
Asa ca doamna din Brasov a stiut de ce va apreciaza.
Sunt convinsa ca folositi centurile de siguranta,(inclusiv cei ce stau pe scaunele din spate)

23 Radu Humor { 05.25.09 at 1:53 PM }

: “un fost ministru care merge cu Loganu’ e de încredere!”
Va dati seama ce impresie facea ,daca mai intarzia la un sprit sau toaleta si venea pe jos pana la “Logan” ?!
Ca sa nu mai spun, daca mai si alerga dupa el…..

24 Radu Humor { 05.25.09 at 1:57 PM }

Unul din medicii cu care ati schimbat cateva vorbe , v-a spus ca ar fi preferat sa va vada doar in librarie….

25 nedumeritul { 05.25.09 at 2:15 PM }

@severa

Da. Am cautat pe Amazon carti fundamentale de autori francezi; nu le-am gasit nici pe Amazon.fr dar le-am gasit in libraria de pe Bd. St. Michel de care scrie in alt loc pe acest site dl. Preda; un studiu despre timp in Fizica lui Aristotel, recomandat de indrumatoarea mea de licenta, l-am gasit tocmai/numai in Kanda, cartierul anticarilor din Tokyo; in Brasov o sa gasiti editii pe care librarii din restul tarii nu le cumpara “pentru ca nu ar fi cititori”‘; si probabil ca nu sunt. Dar Bucurestiul vine din urma; de curand, am gasit la Libraria Engleza de la coloanele din spatele Humanitas-Cretulescu carti pe care alta data nu visam sa le gasesc intr-o librarie din Romania …

26 Ilinca { 05.25.09 at 2:30 PM }

@nedumeritul si @ alex rauta

Sunt de acord cu @severa: cartile dintr-o librarie nu constituie un element semnificativ in ceea ce priveste gusturile literare ale unui oras. Poate a unui procent nesemnificativ din populatie dar nu se poate vorbi de “un oras”.
Ca exemplu in acest sens, o mica istorie: prin ’90 si ceva, coborand de pe munte cu un grup de prieteni ne-am oprit intr-o localitate, nici sat nici orasel, o comuna mai mare. Nici gand sa existe librarie, doar un fel de magazin mixt unde am intrat “asteptand autobuzul” ( rata, cum o numeau localnicii). In interior, surpriza: exista un coltz-librarie, unde, printre carti de genul “romane politiste” si Sandra Brown am gasit volume de Nichita Stanescu, Cartarescu si chiar Noica, bineinteles prafuite si in numar foarte mic, dar existau! Mi-a ramas in minte acest episod si sunt convinsa ca nu-i un caz izolat.
Poate ca adevarul este pe undeva pe la mijloc…

27 Sneezy { 05.25.09 at 2:44 PM }

@ Cristian Preda

Iertati-ma! Chiar credeam ca aveti umor.

28 A.Constantinescu { 05.25.09 at 2:52 PM }

Sa aveti pofta (de scris).
Impresia mea este ca fiecare dintre noi citim cu mare atentie tot ceea ce scrie domnul Preda in acest site. Unii chiar sunt atat de atenti, incat pot scoate din context fiecare cuvintel si-l reaseaza dupa bunul plac in explicatii savante (aici face nota discordanta papusica fitoasa, minuscula antenista vesnica, Sanduca Costinica – ea nu poate sa inteleaga termenul de savant, pentru ca nu a abordat asa ceva in lucrarea ei de doctorat). Oare suferim toti de snobism daca ne dam cu parerea la comun (parca ar fi comunism), aparati de anonimat, iar altul in care ne place sa aruncam cu piatra alearga prin tara sa-si trambiteze proiectele politice? Ce este de-a dreptul infiorator atunci cand va citesc comentariile, este ca nu incearca (nu zic sa si reuseasca) multa lume sa inteleaga ce doreste Preda sa transmita. Multi am ramas poate cu gandirea usor in urma, atunci cand “clasa muncitoare” se batea sa stea la coada la o Dacie si nomenclatura se lafaia in Mertane (sau – Mertzane). Acest mod de gandire (sau gandire lipsa) s-a acutizat de 20 de ani incoace, iar asta o consider ca fiind din vina fostilor nomenclaturisti, azi mari oameni de afaceri, a politicienilor de mucava, a aplaudacilor si ultimii pe lista “cu voia dvs.” a sobolanilor inca rosii in cuget si simtiri.
Pentru pasariaca turbulenta Costinica Sanducuta:
Mai stai su talica cumintica si nu mai schimba clonele si adresele de IP ca ma pui la pierdere de timp, iar daca obisnuiesti sa mai tragi la masea la sfarsit de saptamana, macar opreste-te cu cateva ore inaintea rasaritului de luni. Stiu, nu o faci din rautate, este doar rezultatul neuronului tau singuratic.
Pa, ma arunc spre antena 3 sa le fac audienta.

29 Ilinca { 05.25.09 at 2:58 PM }

Dnului a. Constantinescu
“”"Ce este de-a dreptul infiorator atunci cand va citesc comentariile, este ca nu incearca (nu zic sa si reuseasca) multa lume sa inteleaga ce doreste Preda sa transmita.”"”

Poate ne traduceti dvs. ce doreste dnul. Preda sa transmita ca eu am ceva dificultati de intelegere ( v-am spus ca nu am studii la Sorbona). Si caldura asta nu aranjeaza deloc lucrurile…
Multzam cu anticipatzie, domnule A. Constantinescu!

30 Stefan A. Iordache { 05.25.09 at 3:12 PM }

Aici va aprob: o institutie trebuie sa functioneze bine merci si fara un manager in capul ei.
Ba daca e sa dau exemplul SC Hidroelectrica-SA, managementul acesteia i-a pricinuit o paguba potrivit rechizitoriilor Parchetului de cca 1.800.000 intr-un dosar si cca 500.000.000 euro intr-un alt dosar.
Rezulta asadar ca SC Hidroelectrica SA, care-si plateste soferii mai bine decat licentiatii cu studii aprofundate, ar fi functionat chiar mai bine fara un asemenea management defectuos.

31 Ramstein { 05.25.09 at 3:19 PM }

@Ilinca:
“Iasi – Vaslui – Brasov… Coafura rezista!” Schwarzkopff?! :)

@Stefan A. Iordache: numai “faimosul” tov.Mantog (de la PD-L) ar reusi sa puna Hidroelectrica pe… picior

32 A.Constantinescu { 05.25.09 at 3:23 PM }

@Ilinca
Nu aveti dvs. dificultati de intelegere. Domnul Preda incearca sa ne descrie pe scurt atmosfera din diferite orase unde s-a intalnit cu alegatorii cu prilejul acestei campanii electorale. Pentru ca aceasta campanie este pentru toti ceva trecator, dansul ne prezinta si cateva “apucaturi” ale unui om normal.

Cat despre Sorbona, nu vad daca este un obligatoriu necesar pentru a posta pe acest site. Mie imi lipsesc aceste studii si nu sunt necajit sau complexat.

Imi cer scuze pentru ca sunt lapidar. Este interesant dialogul de la antena 3.

33 Ilinca { 05.25.09 at 3:30 PM }

@Ramstein
Nu, nu ati ghicit: l’Oreal , special pentru dnul Preda date fiind legaturile sale cu francofonia :) .
@A. Constantinescu Daca-mi spuneti dvs. ca nu am dificultati de intelegere ma simt bine spre excelent! In curand o sa-mi dispara si complexul de inferioritate ca nu am studii “sorboneze”. Vizionare placuta, eu prefer sa-l urmaresc pe Nadal.

34 Ramstein { 05.25.09 at 3:32 PM }

@Ilinca: :) Nu, nici dvs. nu ati ghicit – este… Orangekopff

35 A.Constantinescu { 05.25.09 at 3:36 PM }

@Ilinca
“eu prefer sa-l urmaresc pe Nadal.” – Superb. Asta vreau sa zic printr-un om normal.

36 Ilinca { 05.25.09 at 3:41 PM }

@Ramstein
Sunteti “prea tare” pentru mine :)
@A. Constantinescu
Da, dar eu nu alerg dupa un loc in PE.

37 A.Constantinescu { 05.25.09 at 3:45 PM }

@Ilinca
Aici imi permit sa fiu realist. Daca ar fi sa fie vorba de alergatura – aici mai nult alearga Nadal.

38 Ilinca { 05.25.09 at 3:47 PM }

@A Constantinescu

Da’ de unde! Nadal doar se incalzeste: este deja 2-0 la seturi !
PS Presupun ca emisiunea de pe Realitatea nu este chiar asa interesanta , ca vad ca nu-i acordati toata atentia!

39 A.Constantinescu { 05.25.09 at 3:59 PM }

@Ilinca
Felicitari pentru Nadal.

40 Ilinca { 05.25.09 at 4:01 PM }

@A. Constantinescu
Eu tineam cu brazilianul ( in amintirea lui Gustavo Kuerten : ( ).

41 nedumeritul { 05.25.09 at 4:07 PM }

cine e Nadal ? Nu e … Nadar … fotograful celebru in epoca si prieten cu J. Verne, pe care l-a importalizat in teribilul personaj francez Ardan, aventurierul care se alatura membrilor Gun-club-ului pentru a explora luna, in “De la Pamant la Luna” si “In Jurul Lunii” ?

42 Ilinca { 05.25.09 at 4:14 PM }

@nedumeritul
Si eu care credeam ca voi fi intrebata : cine este Kuerten?

43 victor L { 05.25.09 at 4:16 PM }

Ma uit la Giro d`Italia si o caut pe Larra.

44 Costin Sandu { 05.25.09 at 5:06 PM }

@Dlui Cristian Preda
Cu placere.

@victor L
Nu inteleg cum ma bag singur in seama. Chiar Anca Constantinescu remarca faptul ca “sunt aparat de anonimat”, iar prin urmare o eventuala aplecare catre snobism e inexistenta pentru un anonim. Imi dau seama, insa, ca sunteti prea ocupat de gandurile pentru salvarea Tarii ca sa mai puteti rationa cat de cat despre lucruri simple.

Tuturor domnilor care au utilizat gresit termenul de librarie: NU, domnilor, NU libraria este locatia cu cea mai mare personalitate, ci BIBLIOTECA. Iar daca ne referim la bouquin-isti, ANTICARIATUL. Ii inteleg pe cei ce au facut aceasta confuzie, provenita din confuzia sensului termenului “LIBRARY”, care in limba engleza inseamna… BIBLIOTECA. Oricum, cei ce sustin ca sunt FRANCOFONI, ba chiar inca sefii francofonilor din Romania, nu au nici o scuza, mai ales ca se vorbea aici, intr-adevar, despre o librarie. Ma rog, nu e asta treaba mea, eu fiind francofob…

@Ancai Constantinescu si clonelor sale
Nu stiu daca meriti un raspuns tu, cat eventualii cititori care ti-ar putea da dreptate.
- Este ridicol sa spui ca cineva “arunca cu piatra” in dl Preda, cand s-a remarcat doar ca dumnealui face prea des trimiteri la aplecarea sa catre cultura (vizitarea unei librarii e ceva banal, pe care doar un snob ar aduce-o in discutie repetitiv).
- E ridicol sa spui ca cei care remarca populismul electoralist prin care dl Preda discuta despre ministri care dau semne bune pentru ca se urca in Logan-uri, avand convivialitati cu soferul Gore (si el alegator, chiar daca sofer la PDL) sunt “cu gandirea usor in urma”, iar comentariul ca acestia provin din “clasa muncitoare ce se batea pentru dacie pe vremea lui ceausescu” e de-a dreptul cinic si complet pe langa cele discutate despre populismul ieftin al utilizarii ostentative a unui Logan (masina nationala).
- Trecand peste faptul ca n-am facut altceva decat sa atrag atentia despre impresia snobism si populism lasata de mesajele dlui Preda, intr-un mod care nu a depasit limitele bunului simt, gulerul portocaliu care semneaza cu pseudonimul “Anca Constantinescu” chiar a “aruncat cu piatra de sub protectia anonimatului”, dandu-se in spectacolul pe care il face intotdeauna cand cineva aduce comentarii incomode auzului ei fin precum ciocolata Milka si aruncand acuze de sobolanie rosie in cuget si-n simtiri. Datorita rosului care i-a intunecat privirea, Ancusor Pedelista uita ca metodele populiste de utilizare a daciei sau a altei masini ieftine din poporul respectiv atunci cand vorbesti cu electoratul apartin stangii suflecate voiniceste. Hopaaaa, io-te unde statea ascuns sobolanul rosu! Dupa cum i-am zis dlui Preda, daca dumnealui folosea dacia si tacea, filosof ramanea, dar dumnealui a tinut neaparat sa ne impartaseasca aceasta impresie si noua, ca poate n-am inteles cat de saraci si cinstiti sunt cei trei muschetari portocalii, in goana lor dupa salariul de la Bruxelles cu care isi vor cumpara o bicicleta!
- In fine, clonatul Anca Constantinescu il dojeneste pe clonatul Costin Sandu ca face giumbuslucuri sub anonimat, amenintandu-l din timp in timp ca ii va dezvalui “adevarata identitate”. Adica rade-un harb de-o oala sparta. Pai de ce n-o face, oare, mai ales cand clonatul Costin i-a oferit toate indiciile ca sa stie cine e el de fapt? Oare se teme ca atunci cand o va face, originalul lui Costin Sandu nu va fugi de pe blog, asa cum spera gulerul portocaliu?
- Un ultim amanunt. Vrajitoarea Anca Constantinescu, calare pe maturoiul ei portocaliu, a inceput sa-i caute de IP-uri pe participantii la discutii, ca sa-i gineasca si celelalte clone ale lui Costin Sandu. Pai bine, fa cotoroanto, te credeam mai cu minte! Iaca, eu nu te caut de IP-uri, da-ti cam stiu toate clonele de pe-aici, plus originalul! Stii de ce? Pentru ca, atunci cand vajai cu maturoiul, emani un iz de creieras incins de neputinta. Sau “miasma”?

45 nedumeritul { 05.25.09 at 5:29 PM }

@Costin

Iar te superi draga ca meteoritul pe atmosfera ?
Scuze pentru adresarea familiara, ma repliez imediat.
Omu’ era pentru cateva ore in oras, ce voiai, sa isi faca abonament la biblioteca pentru ca sa traga o vizita rapida pe acolo ? Nu mai poate omul sa scrie nimic, ca odata sare politia culturala … eu cred ca printre cei de pe aici, totusi dom’ Preda nu e un ne-cititor, ca mine, de exemplu, programator amarat. Cum zicea unu’ de la Cotidianul, intre el si alti politicieni sunt cateva biblioteci (nu librarii). Foarte bine, dom’ Sandu, daca si dumneavoastra puteti sa puneti cateva biblioteci intre dumneavoastra si unii dintre noi de aici; asta ar trebui sa va faca sa va simtiti solidar cu Preda, nu sa va suparati pe el …

46 nedumeritul { 05.25.09 at 5:31 PM }

@Ilinca
Nici Kuerten nu stiu cine e …

47 Costin Sandu { 05.25.09 at 5:42 PM }

Nu cred ca grosimea cartilor din biblioteca face diferenta dintre oameni. Fiecare cu bibliotecile lui, se pare ca si Jiji are o biblioteca si chiar se lauda ca a citit-o intre doua oi filosofice de-ale domniei sale!

Eu nu ma supar pe Preda-omul ci pe omologarea imposturii de catre elite. M-am saturat de omul-partid, tatucul Basescu si de sistemul pe care-l propovaduieste. Nu e nici pe departe o tortura, dar e cu siguranta un bruiaj demagogic, iar prin urmare necinstit, inutil si profitor, bazat pe credulitatea majoritatii manipulabile.

Imi place capacitatea de metamorfoza ;-) – iar aici nu ma refer la prezidel!

48 aurelian { 05.25.09 at 5:49 PM }

se fie ea a naibii de limba engleza: locatie, ha?

cum ar veni: NU libraria este CHIRIA cu cea mai mare personalitate, ci BIBLIOTECA…

??? ma scuzati…

49 Ilinca { 05.25.09 at 6:02 PM }

@nedumeritul
“Guga” Kuerten ( si Guga nu vine de la “gugal”, ala unde gasesti ( aproape) toate informatiile!). Da’ nu-i bai ca nu stiti….nu-i cineva important: nu-i nici presedinte, nici macar candidat la PE. In schimb este un tip foarte modest :) . Si talentat.

@Jiji are o biblioteca si chiar se lauda ca a citit-o intre doua oi filosofice de-ale domniei sale!@

Oare oaia aia tunsa ieri de Basescu era “filozofica” sau nu? ma intreb….. Faza aia cu “bunditza” a fost tot ieri? Nici nu mai stiu , ca la cat se plimba si se pozeaza cu poporul incurc totul.

50 A.Constantinescu { 05.25.09 at 6:03 PM }

Ooo …
Mai cu simtire, pisicuta mica, mai cu traire. Da, la tine ma refeream Costinica Sandulica mica. Poate te-au nedumerit problemutele idolului talica Vanghelica. Pustoaica zglobie, stiu, te doare sufletul atunci cand, asa prostuta cum esti te adresezi de ceva vreme Ancai Constantinescu, iar ea nici nu stie ca existi.
Uite, daca scriai si tu C.Sandu si nu Cosmin, poate ma faceai si pe mine sa cred ca numele-ti este Cur – da, cu “C” mare, doar esti o personalitete pe aici si prin Iasi.

51 Costin Sandu { 05.25.09 at 6:21 PM }

Anca Constantinescu,
O vajnica vrajitoare vajaitoare calare pe o matura mare pe care-o tine-ntre picioare mandra nevoie-mare… e satisfactia ei din dotare!

Ancusor, maica, esti culta rau, ai fi ramas bortoasa cu soferu’ Gore? Nu inteleg de ce esti tu in cautare de Cur, din moment ce-l vidanjezi perpetuu pe cel al Institutiei Prezidentiale?

52 Costin Sandu { 05.25.09 at 6:32 PM }

@aurelian
Mi-a scapat, m-ai prins! Scuze, n-o mai pot schimba… You’ve got a point there, sau, asa cum zice romanu’ – ai un pont acolo ;-)

53 nedumeritul { 05.25.09 at 6:43 PM }

Am gasit, e un sportiv. Imi pare rau, nu cunosc sportivii … sa-mi fie rusine.

54 kuno { 05.25.09 at 6:44 PM }

@C. Preda
Multumesc pentru raspuns. Usoara mea iritarea mea vine din faptul ca, desi nu va cunosc ambitiile personale, consider ca aveti profilul unui “politician al viitorului”. Un astfel de politician este resemtit ca un corp strain de catre “politicienii prezentului” asa el e de obicei trimis la PE, de unde nu “ne” mai poate ambeta. Eu aveam alte proiecte pentru dvs; erati pe lista mea alba de politicieni care trebuie ajutati “sa creasca” (am imprumutat pentru ceva timp cascheta de ziarist politic si asa mi-am inteles misiunea). enfin. PE nu e mereu un cimtir politic, poate fi si numai un detur.

55 Prince Radu { 05.25.09 at 6:45 PM }

Candidez !

56 Crin { 05.25.09 at 6:48 PM }

EU am zis primul, eu candidez ! Alteta voastra, eu am fost primul, eu m-am gandit sa candidez inaintea altetei voastre. Va rog sa primiti expresia sentimentelor mele cele mai umile, odata cu asigurarea celei mai statornice admiratii. In acelasi timp, Alteta, va rog sa acceptati evidenta: eu am fost primul.

57 Prince Radu { 05.25.09 at 6:49 PM }

Oi fi fost tu primul, eu sunt printul. Asa ca, floare de crin, monarhistul meu de portelan cu ochi laptosi, stai la rand.

58 sym { 05.25.09 at 6:49 PM }

Are cineva un link la inregistrarea pe Antena 3? Programul lor TV indica “Stiri” la acea ora, asa ca sunt cam nelamurit cu privire la emisiunea la care a fost invitat d-nul Preda.

59 Crin { 05.25.09 at 6:49 PM }

Alteta voastra, ma coplesiti.

60 Prince Radu { 05.25.09 at 6:50 PM }

Exact. Ramai coplesit. Eu, nu tu, eu candidez !

61 Crin { 05.25.09 at 6:50 PM }

Vai, alteta !

62 Prince Radu { 05.25.09 at 6:52 PM }

Hai, ca mai ai un hop, europarlamentarele si te debarcam. Ca acuma poti sa treci si tu la CV ca esti presedinte. Deocamdata, noi presedintii, ne numaram pe degete. In curand o sa ne numaram pe degete si pe bete de chibrit.

63 Crin { 05.25.09 at 6:52 PM }

Alteta, vai, alteta, de ce vorbiti asa …

64 sysadmin { 05.25.09 at 6:55 PM }

Iulia Motoc, membru al Comitetului pentru Drepturile Omului, prof. dr. Universitatea din Bucureşti, despre Cristian Preda

L-am cunoscut pe Cristian Preda când am început să predau la Facultatea de Ştiințe Politice în 1994. Aparţineam primei generaţii care a avut posibilitatea să studieze în străinătate. Era momentul în care se redefineau ştiințele politice în ţară şi împărtăşeam entuziasmul lui Cristian Preda faţă de “reinventarea ştiinţelor politice” în România. Am co-predat cursuri, am lucrat împreună cu el la “Polis” și “Sfera politicii”, am contribuit la multe dintre volumele pe care le-a editat cu comentarii româneşti: Manifestul Partidului Comunist, Spectatorul angajat, Karl Popper. Cristian Preda a introdus în România, la începutul anilor ‘90, concepte importante ale filosofiei politice, în special ale liberalismului şi apoi ale ştiinței politice. A continuat să publice cărţi şi să predea după ce a început să aibă responsabilităţi multe şi din ce în ce mai importante. M-am bucurat să aflu cum este apreciată activitatea sa în domeniul francofoniei în afara ţării. Probabil, Cristian Preda aparţine puţinilor oameni pe care toate aceste resposabilităţi sau recunoaşteri nu l-au schimbat. Cristian Preda şi-a păstrat moderaţia, corectitudinea, modestia, simţul umorului şi aceeaşi incredibilă forţă de muncă. Răspund astfel şi la o întrebare pe care Cristian Preda o pune pe blog: Politica schimbă? Cu siguranţă pe anumiţi oameni nu.

65 Din nou despre Adrian Nastase { 05.25.09 at 7:00 PM }

De la Doc, un update despre Adrian Nastase si procesele lui:
http://doc.hotnews.ro/justitia-noastra-e-pe-luna-episodul-ii-cu-adrian-nastase.html

66 A.Constantinescu { 05.25.09 at 7:19 PM }

@Costinica, puiule, nu cumva facusi liceul la Bacau? Parca de acolo te cunosc, scumpete mica.

67 nedumeritul { 05.25.09 at 8:29 PM }

Eu ii apreciez pe acesti tineri diplomati. In articolul spre care dati link-ul se scrie despre dl. Motoc ca ar fi fost cel mai tanar ambasador din lume. Curios, si sotia sa a fost cel mai tanar raportor al ONU, acum fiind membru in board-ul comitetului ONU pentru refugiati. Cred ca incet, incet, indiferent de aoscierile partizane, isi gasesc locul in diplomatia si politica romaneasca oameni de valoare, tineri si harnici, priceputi si eficienti, de care avem cu totii nevoie. Ei apartin unor generatii apropiate si, ceea ce e foarte important, se cunosc si se respecta (inca odata, indiferent daca sunt apropiati de o grupare politca sau alta, indiferent daca sunt sau nu inregimentati politic). Pentru ca, asa cum mai scria un tip pe aici, e foarte important sa ai atat aliati pe care sa poti conta ca si adversari pe care sa ii poti stima.

68 nedumeritul { 05.25.09 at 8:32 PM }

Apropo de asta, uitati ce scrie si Teodor Baconschi, Ambasadorul României în Franţa, despre Cristian Preda. Teodor Baconschi e, la fel ca Preda si Traian Razvan Ungureanu (fostul ministru de externe), fost fellow NEC.

Dacă politica românească ar avea vreo sută de Cristian Preda, ne-am recăpăta cu toţii gustul pentru viaţa publică. Nu-i are. Îl avem însă pe Cristian Preda cel original: un profesor tânăr, care a strălucit la Universitate, a structurat dezbaterea conceptuală despre valorile liberalismului autentic şi n-a ezitat să-şi asume rigorile administraţiei. Cristian Preda mi-a fost de două ori coleg: la MAE, ca secretar de stat ocupat cu Francofonia, şi la Cotroceni, în echipa consilierilor prezidenţiali. Proximitatea lui cordială şi eficientă rămâne pentru mine un privilegiu. Deşi nu-l auzim, ceasul istoric ticăie. România are nevoie tot mai urgentă de figuri politice europene, de oameni care au un proiect centrat asupra binelui comun, de personalităţi care nu bagă capul între umeri atunci când se află în străinătate şi de tipi urbani, care nu-şi demonstrează inteligenţa prin “tunuri” interlope, ci prin cărţi, prin idei, prin curajul civic de a limita, pe cât posibil, victoria iresponsabilităţii.

69 nedumeritul { 05.25.09 at 8:44 PM }

Uneori ma bucur ca Geoana e inca presedinte al PSD-ului, pentru ca ma uit spre sectorul 5 sau chiar spre Capitala si vad ce vine … pe langa urgia care se anunta, Geoana e un principe luminat …

70 nedumeritul { 05.25.09 at 8:44 PM }

… asta era o replica pentru Costin Sandu :-)

71 Stefan A. Iordache { 05.25.09 at 8:45 PM }

Ca bine ziceati azi d-le Profesor, s-a cam stins pe la noi traditia discernamantului.
Cum altfel putem caracteriza atitudinea oficialilor din Ministerul Economiei care nu mai deosebesc intre salariatii cu sau fara dosare penale?

72 calul de sah { 05.25.09 at 8:52 PM }

@Stefan A. Iordache

Domnule, pacostea de care scrieti loveste cand (si pe cine) te astepti mai putin.

73 severa { 05.25.09 at 9:11 PM }

Raman la parerea ca libraria nu e un obiectiv care sa-ti dea niste elemente de cunoastere(fundamentale) despre un oras. Ce-mi poate spune faptul ca gasesc carti de Aristotel in Targoviste? Ca locuitorii sunt niste filosofi?

Am si eu o nedumerire : de ce unele raspunsuri ale dlui Preda apar pe un fond de culoare diferit, alb/albastru? N-as vrea sa cred ca uneori comentam replici ale unei clone a dlui Preda.

74 cpreda { 05.25.09 at 9:18 PM }

Daca se logheaza si posteaza din contul sau, le vedeti pe fond albastru. Cum de multe ori este pe drum si nu are timp sa se logheze (pe telefonul mobil e mai greu) scrie uneori semnandu-se Cristian Preda.

75 cpreda { 05.25.09 at 9:19 PM }

… a, contul e cpreda; bineinteles, eu nu sunt cpreda, dupa cum vedeti, nu se vede nici pe fond albastru.

76 cpreda { 05.25.09 at 9:21 PM }

… sper ca asta sa nu dea idei unora :-) .

77 Cristian Preda { 05.25.09 at 9:47 PM }

Asta e culmea: ati inceput sa postati sub numele meu!
Exista o limita…

78 victor L { 05.25.09 at 9:49 PM }

Un semn bun : afluenta postarilor la scurtele insemnari ale dlui Preda.
Si nu doar atit: insistenta rautatilor gratuite din partea unora, denota pericolul pe care il simt din partea unui asemenea candidat.
E bine, e de bine.

79 sa nu stie mana stanga ce face mana drepta { 05.25.09 at 9:50 PM }

Eu eram, marite stapan.
Le explicam tinerilor studenti cum functioneaza blogul mariei tale.

Cu adanca smerenie,
Mana stanga.

80 sa nu stie mana stanga ce face mana dreapta { 05.25.09 at 9:51 PM }

Nu putui sa scriu dreapta. Ca eu sunt de stanga…

81 Ioana { 05.25.09 at 10:02 PM }

Mai fac o ultima incercare dle. Preda (dupa toate celelalte esecuri, nu?)
Vreau sa va “folosesc” (that’s what politicians are for, isn’t it?) ca sa-i atrag atentia – prin dvs. daca se poate, lui Theodor Paleologu, asupra unei idei pe care i-am postat-o pe blog acum 1000 de ani si care tot la moderare este si acum.
Vad ca exista bani de la stat pt. carti:
Angajatii ar putea primi tichete de carte, dupa modelul celor de masa
Luni, 25 Mai 2009, ora 21:25

http://www.ziare.com/Angajatii_ar_putea_primi_tichete_de_carte_dupa_modelul_celor_de_masa-763300.html

In aceste conditii, nu credeti ca interesul pt. cultura ar putea fi deschis mai direct si cu un impact mult mai mare prin teatru live ?
Un militant extraordinar al P. laburist (Eddie izzard, actor de stand up) sustine, impreuna cu Kevin Spacey reclama pt. o astfel de propunere “de criza” initiata de guvernul britanic
Feb. 2009
http://www.youtube.com/watch?v=-NgcvQYuNrc

82 Ioana { 05.25.09 at 10:03 PM }

Mai fac o ultima incercare dle. Preda (dupa toate celelalte esecuri, nu?)
Vreau sa va “folosesc” (that’s what politicians are for, isn’t it?) ca sa-i atrag atentia – prin dvs. daca se poate, lui Theodor Paleologu, asupra unei idei pe care i-am postat-o pe blog acum 1000 de ani si care tot la moderare este si acum.
Vad ca exista bani de la stat pt. carti:
Angajatii ar putea primi tichete de carte, dupa modelul celor de masa
Luni, 25 Mai 2009, ora 21:25
http://www.ziare.com

In aceste conditii, nu credeti ca interesul pt. cultura ar putea fi deschis mai direct si cu un impact mult mai mare prin teatru live ?
Un militant extraordinar al P. laburist (Eddie izzard, actor de stand up) sustine, impreuna cu Kevin Spacey reclama pt. o astfel de propunere “de criza” initiata de guvernul britanic
Feb. 2009
http://www.youtube.com/watch?v=-NgcvQYuNrc

83 Ioana { 05.25.09 at 10:04 PM }

Mai fac o ultima incercare dle. Preda (dupa toate celelalte esecuri, nu?)
Vreau sa va “folosesc” (that’s what politicians are for, isn’t it?) ca sa-i atrag atentia – prin dvs. daca se poate, lui Theodor Paleologu, asupra unei idei pe care i-am postat-o pe blog acum 1000 de ani si care tot la moderare este si acum.
Vad ca exista bani de la stat pt. carti.
Azi, ziare.com scrie ca:
Angajatii ar putea primi tichete de carte, dupa modelul celor de masa
Luni, 25 Mai 2009, ora 21:25

In aceste conditii, nu credeti ca interesul pt. cultura ar putea fi deschis mai direct si cu un impact mult mai mare prin teatru live ?
Un militant extraordinar al P. laburist (Eddie izzard, actor de stand up) sustine, impreuna cu Kevin Spacey reclama pt. o astfel de propunere “de criza” initiata de guvernul britanic
Feb. 2009
http://www.youtube.com/watch?v=-NgcvQYuNrc

84 Ioana { 05.25.09 at 10:04 PM }

Scuze pt. bold, again. daca exista vreun admin, il rog sa corecteze.
Mersi.

85 Ilinca { 05.25.09 at 10:13 PM }

@nedumeritul si @sysadmin
Domnilor, sunteti foaaarte dragutzi ca ne faceti onoarea de a ne impartasi parerile unor celebritati ca I. Motoc si T. Baconschi, dar cred ca la cvasitotalitatea “utilizatorilor” blogului au remarcat imediat dupa rubrica “Biografie” pe cea intitulata “Altii despre mine”. Sau poate ne credeti arierati si trebuie sa ne bagati sub nas articolele respective ( in cazul asta oricum sunt putin sanse sa le intelegem la justa lor valoarea!).
Vedeti ca ce-i mult strica si laudele astea repetitive fac mai mult rau decat bine.
Asa ca lasati-ne sa ne lamurim singuri de valoarea dnului Preda. Bineinteles , este impresionanta lista de personalitati care-si pun numele pe aceste recomandari, de la distinsul teolog si ambasador T. Baconschi ( si el cu studii la Sorbona, ca deh, cine seamana de-aduna!) pana la R. Fiilpescu, presedintele GDS 22, trecand prin ilustri jurnalisti E. Istodor si T. Ungureanu!
Eu una sunt de-a dreptul impresiooooonata! Chiar mi-l imaginez pe Teodor Baconschi , intre doua articole pentru Dilema veche sau
Cotidianul ( scrise, evideeeent in luxosul sau apartament situat intr-un la fel de luxos cartier parizian , ca cel de la ambasada nu avea jacuzzi!) cogitand la scrisoarea de recomandare pentru dnul Preda.
Ma intreb daca nu i-o fi dat o asemenea “scrisoare de recomandare” si unui alt coleg de partid de-al dnului Preda, nu mai putin “vestitul” reprezentant al diasporei ( din nu stiu ce tari europene ) si protejat al presedintelui ( ca-i la moda chestia asta!) William Branza ( si asta se lauda cu nu stiu ce studii pariziene, dar este destul de istetz ( sau poate smecher) sa nu le detalieze. Noroc ca nu i-a dat prin cap sa candideze si la europarlamentare!
PS Nu mai bine stateati in banca voastra si ne lasati sa tragem singuri concluziile de rigoare?
PPS Dnule C. Preda, trimiteti in vacanta grupul de laudatori ca devin obositori si vor ramane intre ei ( si dvs. doar cu ei). Sau asta este scopul?

86 severa { 05.25.09 at 10:18 PM }

@victor L, ce semne bune? Ce afluenta? Nu vezi ca posteaza unu’ cu personalitate multipla?
Cred ca intreg blogul e o clona. Ne pierdem vremea pe aici.

87 nedumeritul { 05.25.09 at 10:22 PM }

@Ilinca

Nu pleca, plec eu. Imi iau ramas bun de la cititorii blogului.
Ramaneti cu bine si noapte buna.

88 IQ90 { 05.25.09 at 10:22 PM }

He, he, he s-a speriat de o fata. He he he, de o fata he he he he.

89 IQ90-60-90 { 05.25.09 at 10:23 PM }

De o fata. Ha ha ha. Lasa-l sa plece, ca oricum incurca pe aici.

90 IQ90-60-90 { 05.25.09 at 10:24 PM }

Auzi nea Becali, astia vad ca profita ca noi suntem ocupati cu campaniile si se baga numai ei.

91 IQ90 { 05.25.09 at 10:25 PM }

Auzi, Basescu a tuns si el oaia. Adica si el poate, ca eu pot, da si el poate. A putut si a tuns oaia. Dar i-o tinea SPP-istii pe acolo, sa nu zvarle din picioare.

92 IQ90 { 05.25.09 at 10:25 PM }

Hai ca ma duc, ca maine am o intalnire de dimineata. Un miting cum ziceti voi aicia.

93 IQ90-60-90 { 05.25.09 at 10:27 PM }

Pa, nene, pe maine. Inchidem blogul ca astia s-au culcat aici.

94 IQ90 { 05.25.09 at 10:27 PM }

Noapte buna si tie Mareane.

95 IQ90-60-90 { 05.25.09 at 10:29 PM }

Auzi nene dar pe ce stai tu acolo in poza cu domnul Vadim ? Ca e dumnealui falnic dar chiar asa ii ajungi la umar, la piept, ce zic, la piept ii ajungi, parca esti un copil. E falnic domnule, mare barbat.

96 IQ90 { 05.25.09 at 10:29 PM }

In poza noastra cu hotii ? Sta pe scaunel, e falnic pe scaunel. Si i se vede si ceasul ca la neam prost.

97 Cristian Preda { 05.25.09 at 10:36 PM }

Sneezy:
Nu mi-am dat seama ca e o gluma. Sunt cam obosit…
Ilinca:
Multumesc pentru observatii. NU am solicitat vreunui aludator sa intervina. Pe de alta parte, ar fi culmea sa blochez comentariile care ma lauda. Desi….
Ioanei:
Nu stiu ce sa zic despre tichetele de carte. Achizitia de carti e la un nivel foarte scazut. Cred ca mai mutl decat tichetele, educatia rezolva problema. E bine ca profesorii sa le spuna elevilor si studentilor sa isi faca biblioteci.

98 Ilinca { 05.25.09 at 10:41 PM }

@ Cristian Preda
Nu am zis sa le blocati comentariile laudative dar nici sa le incurajati.
Tacerea este si ea un raspuns.
Fara gluma: nu va dati seama ce oribil si superficial suna ( pentru cineva care vrea sa-si faca singur o impresie) toate postarile astea! Ce naiba, suntem aici sa discutam, nu sa ridicam cu orice pretz in slavi pe cineva. Este un blog, nu Cantarea Romaniei…..

99 Cristian Preda { 05.25.09 at 10:48 PM }

Aveti dreptate. Nu-mi doresc Cantarea Romaniei.
Si eu as vrea sa se discute.
Nu e usor.
La sugestia dvs, le cer tuturor celor care intra aici doar pentru insulte sau laude sa se abtina.
Sper sa ma si asculte….

100 Ilinca { 05.25.09 at 10:59 PM }

@ C.Preda
Si cum ramane cu articolul Alinei Mungiu? Este vorba de o confuzie sau nu?
Mersi pentru raspuns.

101 Cristian Preda { 05.25.09 at 11:05 PM }

E sigur o confuzie. Nu am nici o relatie cu BM. Cand voi aeva detalii, sa fiti sigura ca vi le transmit!

102 kuno { 05.25.09 at 11:09 PM }

@cpreda
Ca sa nu ma mai simt asa de jenat de calitatea mea inedita de turiferar al dlui Preda (nu credeam c-o sa ajung sa-mi trec si asta la cv) imi permit si o critica pt dl candidat apoteozat: mai cu vana va rog! N-am urmarit da am impresia ca v-ati lasat antrenat de un entuziasm nitel ingenuu in comèdia asta cu PE-ul. Imi amintesc ca randul trecut Geoana vroia sa-l trimita si pe diaconescu dupa niste bere blegiana dar cristi a avut inspiratia sa se dea nitel lovit. PE e pana acum o efectivitate fara telos, asa ca ati facut ein schlechtes Geschaft dupa opinia mea. Asta nu inseamna ca ar trebui sa-i furati energizantele lui zeus ca nu vreau sa va vad fugarind berbecii fara aparare. (Cum a fost dom’ profesor, suficient de incisiv ? )
Numai bine

103 Cristian Preda { 05.25.09 at 11:18 PM }

Nu ma comparati cu Diaconescu, va rog!
Mai bine laude nemasurate!

104 Ilinca { 05.25.09 at 11:21 PM }

@ C.Preda
Si daca ajungeti europarlamentar de ce v-ar placea sa va ocupati? Presupun ca nu poate fiecare sa aleaga comisia din care va face parte, dar daca ati avea aceasta posibilitate?

105 Ioana { 05.25.09 at 11:25 PM }

Multumesc pentru raspuns, dle. Cristian Preda

Mie dimpotriva, mi se pare foarte util sa aflu cate ceva despre oamenii pe care o sa-i votez –
E foarte rar pt. atmosfera publica din romania sa gasesti undeva un loc, o organizatie (anything), in care “egalii” sa se respecte si sa se sustina reciproc asa cum il sustin prietenii pe dl. Preda
Cred ca ce se intampla acum e pt. (noi) toti un fel de inceput

cu atat mai mult cu cat eu (de ex.) n-am citit oricum atatea carti cat au citit dl. Preda si prietenii sai … :) ,
si n-am votat niciodata in 20 de ani oameni asa de valorosi…
… si mai cred ca nici noi – nici dansii – nu suntem foarte obisnuiti cu asta… si unii cu altii
De aceea, poate, prietenii dlui Preda simt nevoia sa-i fie alaturi
daca n-as sti deloc cine este dl. Preda, as fi in stare sa-l votez numai pt. asta

106 Costin Sandu { 05.25.09 at 11:26 PM }

p.s. Nedumerite, si pentru ca tot “te-ai dus la culcare”, sper sa n-o eliberezi iar pe Ancuta Constantinescu! As prefera o discutie decenta, nu o improscare de tip “Caterinca”…

107 Blondofilul { 05.25.09 at 11:33 PM }

Domnule Costin, sinteti mult prea agitat! Ce aveti cu bietul domn Razvan Ungureanu? Dumnealui e un om corect, un geniu, poate. Este un Dexter al diplomatiei romanesti.

Doamna Ioana, ati gasit in fine pe cineva care a citit mai multe carti decat dumneavoastra! Minunat, de 20 de ani il cautati si l-ati gasit! E ca in romanul ala de Alexandre Dumas! Pot sa va intreb atunci de ce vreti sa-l votati pe Dl Presedinte Basescu? Chiar ati citit asa putine carti? Ma intreb atunci de ce n-ati gasit pe altul cu mai multe carti in astia ultimii 20 ani…

108 Cristian Preda { 05.25.09 at 11:43 PM }

Voi lucra – sper – in comisia de afaceri externe.
Cum MRU si M.Motoc nu va pot raspunde aici, va rog sa nu continuati discutia despre ei. Ceea ce ati scris e, de altfel, foarte departe de subiectul diplomatie sau servicii de informatii.

109 Ioana { 05.25.09 at 11:46 PM }

Domnu Blondofilu
Hotarati-va, domnu, am citit prea multe sau prea putine ? :)
Sunteti dragut, ma faceti mereu sa rad, vreti sa animati blogul, mi-ar placea sa stau sa ma distrez in vorbe cu dvs. dar n-am timp, da deloc n-am timp, domnu. Sincer n-am timp.
Asa ca, daca nu va raspund (de cele mai multe ori), e doar pt. ca n-am timp.
Noapte buna.

110 Blondofilul { 05.25.09 at 11:51 PM }

Nu eu am inceput discutia despre MR Ungureanu. Nu eu am inceput discutia despre membrii familiei Motoc. Accept rugamintea dv, nu impartasesc totusi ideea de dezorientare completa a mea vizavi de ceea ce reprezinta sau au reprezentat domniile lor in diplomatie si servicii secrete. Si inca ceva. Imi repugna asocierea sireata a unor elite cu impostori pentru omologarea imposturii lor. Poate ca dv numiti o astfel de asociere “echipa”. Eu o numesc “fraiereala de prost gust”. Nu degeaba va trimisesem la postarea “Cetateanului turmentat”.

111 Costin Sandu { 05.25.09 at 11:52 PM }

Pardon, eram Costin Sandu! Ei, nu-i nimic, o iubesc pe Ioana s-asa…

112 kuno { 05.25.09 at 11:53 PM }

@cpreda
tocmai, ca nu v-am comparat cu c. diaconescu…

113 nedumeritul { 05.26.09 at 12:13 AM }

Revin, numai pentru un raspuns pe care i-l datorez lui Costin Sandu:

Domnule Costin Sandu, intr-o ROmanie politica unde Cristian Preda, Razvan Ungureanu, Teodor Baconschi si, de ce nu, sotii Motoc, sunt regula si nu exceptia, zic si eu ca Laplace despre papusarul dumneavoastra: nu am avut nevoie de ipoteza.
Desigur, dumneavoastra va este inca greu sa acceptati ca oamenii de valoare isi pot face cariere respectabile pe munca lor si ca ambitia e buna (de ce ar fi asa de buna in Europa de vest sau USA si la noi asa de rea ?). Dar, v-am mai scris, alaturati-va si dumneavoastra curentului si o sa imi dati dreptate.

114 nedumeritul { 05.26.09 at 12:15 AM }

@Costin Sandu

Ce idee ! Nu am nici o legatura cu A. Constantinescu. Am mai scris, ii stiu pe alde IQ, dar doar din vedere, de pe la KFC, de pe la Mc, pe unde mancam noi calculatoristii …

115 Costin Sandu { 05.26.09 at 12:16 AM }

Probabil ca v-ar da dreptate si Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, George Calinescu si, cu voia dv, ultimul de pe lista, C.I. Parhon. Eu, nu. Dar cine sunt eu?

Noapte buna

116 A.Constantinescu { 05.26.09 at 1:02 PM }

@Costinica Sandulica
Eu stiu cine sunteti, dar nu spun (inca). Imi face mare placere sa va citesc randurile zilnice (mai putin atunci cand dantuiti cu Bachus – zeul sugativelor). In fiecare zi ne mai dati o mostra de gandire anormala. Ce sa va fac papusica C.C. – cel mai greu dupa ’89 a fost de schimbat mentalitatile si stiu, asta va doare.

Introduceți datele si comentariul dvs.

CommentLuv badge