Posts from — April 2009

Deşi nici n-a apucat încă să-şi anunţe oficial candidature, Alteţa Sa Radu Duda a născut un banc:
Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Ce e mai greu? Ca R. Duda să convingă electoratul monarhist că Margareta poate fi soţie de Preşedinte sau ca Antonescu să convingă electoratul liberal că el e adevăratul monarhist? Răspuns: Nu mai insistaţi, dle. Patriciu!

În această seară, de la 21h10, sunt invitat la TVR1 la emisiunea “În spatele uşilor deschise”.

Lamentațiile publice din ultimele zile legate de soarta lui G. Becali aveau deja un dublu sens.
Era vorba, mai întâi, de un sens gazetăresc. Fiind el însuși un produs pur mediatic, din zona confuză a mariajului politicii cu sportul, Becali și-a montat cu grijă aparițiile. Timpul de care a dispus el în media în ultimii ani nu a fost egalat de vreun sportiv sau de vreun politician. Gesturile sale cele mai banale au fost atent construite ca subiecte de presă. Era evident că orice situație extremă – iar arestarea e așa ceva! – constituie Subiectul par excellence. Deși acum nu mai era ceva construit de el, jurnaliștii au căzut totuși în plasă. Au fost victime ale sale și cei pentru care Becali reprezenta o degradare majoră a decenței publice. Sincer să fiu, asta m-a mirat, pentru că libertatea presei e de fapt amenințată și nicidecum ilustrată de un compus exploziv ca Becali.
Al doilea sens al discuției publice din ultimele zile despre Becali e unul pur comercial. Avocații bogatului om de afaceri și-au făcut reclamă la televizor. Se știe foarte bine că, în lumea avocaților, viclenia nu e tocmai un defect…
Ieri s-a ivit și al treilea sens al dezbaterii. Ceva-ceva se înfiripase și în zilele precedente, când protestele din fața Tribunalului adunaseră și unii cetățeni care aveau emblemele PNG (Partidul Noua Generație). Ei bine, ieri, C.V. Tudor a definit sensul politic al mobilizării mediatico-avocățești din ultimele zile. Becali e candidat pe lista PRM pentru europene. După Vadim Tudor, plasat pe primul loc, vine Becali pe locul doi.
Am citit pe Hotnews un mic dosar de presă foarte bine alcătuit despre relația dintre cei doi politicieni. Aș adăuga doar scorurile obținute de partidele lor la ultimele alegeri. PRM a câștigat 245.390 de voturi la Senat (3,57%) şi 217.595 de la Cameră (3,15%), în vreme ce PNG a luat 174.519 la Senat (2,53%) şi 156.901 la Cameră (2,27%). Ambii lideri de partid au fost candidați în București și au pierdut competițiile.
Presa și avocații i-ar putea oare reinventa pentru Europa? Eu cred că nu. Peremizarea lui Becali va eșua probabil la fel cum a eșuat și peremizarea lui Funar.
PS O invitație la o dezbatere care va avea loc vineri: http://debate-house.blogspot.com/2009/04/incluziunea-sociala-romilor-o-problema.html

Cristian Preda este unul dintre puţinii oameni politici din România care înţeleg cu adevărat ce importanţă crucială au doctrinele, intelectualii publici şi infrastructura intelectuală în arhitectura sistemului politic al unei ţări. Afirmaţia se poate verifica foarte uşor urmărind nu numai ceea ce a spus Cristian Preda în cariera sa publică, ci mai ales ceea ce a făcut. Există în istoria post-comunistă a României două “centrale de idei” sau “think-tank-uri” cu afiliere politică demne de acest nume: Institutul de Studii Liberale (creat pe lângă PNL pe vremea lui Valeriu Stoica şi desfiinţat de către Popescu Tăriceanu) şi Institutul de Studii Populare, creat pe lângă PDL. Contribuţia lui Cristian Preda la fondarea acestor instituţii este un fapt puţin cunoscut. Dar ar trebui să fie, pentru că ea a fost decisivă. O spune cineva care are calitatea de martor direct. Şi, în această calitate, mai pot spune ceva despre Cristian Preda: de cele mai multe ori intelectualii nu au stofă de buni politicieni sau, dacă au acest talent, nu îl au şi pe cel de buni manageri. Foarte rar calităţile de intelectual, politician şi bun administrator se regăsesc într-o singură persoană. Cristian Preda este una dintre ele.

Dragoş Paul Aligică, George Mason University & Hudson Institute, Washington DC

Dacă politica românească ar avea vreo sută de Cristian Preda, ne-am recăpăta cu toţii gustul pentru viaţa publică. Nu-i are. Îl avem însă pe Cristian Preda cel original: un profesor tânăr, care a strălucit la Universitate, a structurat dezbaterea conceptuală despre valorile liberalismului autentic şi n-a ezitat să-şi asume rigorile administraţiei. Cristian Preda mi-a fost de două ori coleg: la MAE, ca secretar de stat ocupat cu Francofonia, şi la Cotroceni, în echipa consilierilor prezidenţiali. Proximitatea lui cordială şi eficientă rămâne pentru mine un privilegiu. Deşi nu-l auzim, ceasul istoric ticăie. România are nevoie tot mai urgentă de figuri politice europene, de oameni care au un proiect centrat asupra binelui comun, de personalităţi care nu bagă capul între umeri atunci când se află în străinătate şi de tipi urbani, care nu-şi demonstrează inteligenţa prin “tunuri” interlope, ci prin cărţi, prin idei, prin curajul civic de a limita, pe cât posibil, victoria iresponsabilităţii.

Teodor Baconschi, Ambasadorul României în Franţa

Continui să cred că și după 20 de ani de democraţie, avem nevoie de noi proiecte, oricât de îndrăzneţe și de oameni capabili să le ducă până la capăt. Mai ales când este vorba de educaţie și cercetare, domenii în care, din păcate, numărul celor dispuși să se dedice cu toate resursele este încă insuficient, iar investiţia într-un viitor incert – mereu necesară și de actualitate. Din momentul în care l-am cunoscut în calitate de coleg la Facultatea de Știinţe Politice în 1996 și până astăzi, Cristian Preda a rămas constant în a iniţia și duce la capăt astfel de proiecte. Nu cunosc vreo situaţie în care Cristian Preda să se fi implicat și să nu fi găsit o rezolvare acceptată de toţi cei care îi cereau să se implice. Explicaţia acestei reușite este că toate proiectele în care s-a implicat nu au fost gândite pentru a urmări un scop personal. Cristian Preda și-a păstrat o doză constantă de entuziasm pe care l-a combinat mereu cu luciditatea instituţională. Sunt convins că toate proiectele sale intelectuale din prezent, care sunt în egală măsură și ale colegilor săi de la facultate, vor avea același deznodământ fericit.

Radu Carp, conf. dr. Universitatea din Bucureşti

Am descoperit valorile si virtuţile liberalismului împreună cu Cristian Preda. Mai întâi, cutreierând străzi fermecătoare din Cartierul Latin si cumpărând cărţile clasicilor liberali, de la Tocqueville la Hayek, la librăria de pe Boulevard Saint Michel, unde ne reîntoarcem mereu cu mare plăcere. Apoi, predând unul dintre primele cursuri coerente de filosofie politică (în franceză, la Bucureşti) unei generaţii strălucite de studenţi de care mă leagă şi astăzi frumoase amintiri. Şi apoi, pledând împreună cu Cristian pentru valorile societăţii deschise, în care am crezut amândoi mereu. Multă vreme am crezut, parafrazându-l pe Tocqueville, unul dintre maeştrii noştri, că partidul liberal căruia îi aparţinem (stilistic, de drept) nu există. Lucrurile au evoluat de atunci, chiar dacă întrebarea rămâne şi astăzi deschisă. Ce pot spune cu certitudine e că liberalismul lui Cristian Preda e unul ecumenic şi generos, hrănit din lecturile clasice şi deschis către orizonturile secolului XXI. Alături de el, simt un nou suflu şi o nouă direcţie politică în al cărei triumf îndrăznesc să cred.

Aurelian Crăiuţu, Associate Professor of Political Science, Bloomington, Indiana

În 1997, Cristian Preda a fost primul meu profesor de ştiinţă politică. Deschizător de drumuri, a făcut parte din generaţia profesorilor care au pus bazele unei facultăţi, au lansat piste de cercetare, au contribuit la analiza societăţilor est-europene după căderea comunismului şi au deschis punţi de colaborare durabilă cu prestigioase universităţi europene. Dinamic şi receptiv, a ştiut să susţină proiecte de cercetare şi instituţionale dintre cele mai variate. Mă număr printre cei care s-au bucurat de sprijnul său intelectual şi moral în formarea mea ca cercetător şi îi sunt recunoscătoare. În universitatea din care fac parte, personalul academic trebuie să îndeplinească trei misiuni fundamentale: învăţământ, cercetare şi serviciu în folosul comunităţii. Cristian Preda le îndeplineşte pe toate cu succes!

Dr. Ramona Coman, Asistent în Ştiinţe Politice, Université Libre de Bruxelles

Lucrând de mai mulţi ani cu Cristian Preda, am putut aprecia seriozitatea, onestitatea, modul în care-şi susţine convingerile şi capacitatea sa de lucru remarcabilă. În opinia mea, el este un reprezentant al noii generaţii din România, purtătoare a valorilor democratice, sociale şi moderne care permit construcţia Europei. România are nevoie de asemenea reprezentanţi la Bruxelles pentru a avea o imagine deschisă şi modernă. Parlamentul european are nevoie de tineri deputaţi fideli misiunii cu care au fost investiţi, care să adică cu ei idealuri şi valori, dar care să dispună şi de competenţele necesare gestionării dosarelor.

Jean Michel De Waele, director CEVIPOL, Université Libre de Bruxelles

Dana DIMINESCU, sociolog, cercetător la Télécom ParisTech

Mă deranjează foarte mult comentariile în care, în mod global, este criticată, blamată clasa politică sau politicienii. Este și incorect şi total neproductiv. Este neproductiv pentru că politicienii trebuie să ştie că noi vedem diferenţele dintre ei, iar un politician corect poate simţi o inutilitate a corectitudinii sale dacă este inclus pe nedrept împreună cu alţii dovediţi de a nu fi aşa. Există politicieni corecţi, pricepuţi şi la politică, dar şi la meseria lor de bază. Un astfel de politician este Cristian Preda, care a rămas la fel și după ce a intrat în partidul care i s-a părut potrivit. Sunt convins că acele calităţi pe care i le-am apreciat de aproape 20 de ani de când îl cunosc nu se vor altera Sunt convins și că el va combina experienţa din facultatea de ştiințe politice pe care o conduce la Universitatea Bucureşti, cu experienţa de consilier pentru 2 preşedinţi ai României, şi cu experienţa ca membru al unei organizaţii neguvernamentale. E o performanţă să îmbini aceste 3 domenii şi să nu creezi conflicte şi chiar să ai realizări notabile în toate aceste 3 activităţi.
La Grupul pentru Dialog Social, Cristi a participat la multe dezbateri şi şedinţe şi, pe lângă această activitate obştească, şi-a făcut şi mulţi prieteni. Un prieten care îl apreciază şi îi doreşte succes în continuare sunt şi eu.

Radu Filipescu, preşedinte Grupul pentru Dialog Social

Cristian Preda m-a invitat să scriu câteva rânduri pentru viitorul lui site. Însă, în prea multe locuri istoria mea personală se leagă cu a lui. De accea, mi-e greu să aleg ceva anume. Crâmpeie de conversaţii, purtate iarna, în miez de noapte, într-o mansardă încălzită cu o rezistenţă electrică, îndesată în şanţul scobit în cărămida albă, îmi revin în minte. Simt în nări mirosul de nechezol pe care-l cumpăram de la cea mai bine aprovizionată alimentara din zonă, situată la intersecţia Plantelor cu Mântuleasa. Tot acolo puteai găsi delicatesele epocii, zacuscă la borcan şi fasole cu cârnaţi. Tutun superior aduceau prietenii din Oradea, celebrele – în epocă – ţigări „Carpaţi de Timişoara”. În cele câteva cămăruţe din podul casei de peste drum de cantina comunităţii evreieşti de pe Popa Soare aveau loc conversaţiile. În cele 4-5 camere de la mansardă locuiam mai mulţi studenţi de la istorie, filosofie, artişti plastici. Sufletul acestor întâlniri era Cristi Preda şi colegul său, Miron, colegi de an la filosofie. Ce discutam? De toate, de la Noica, Kazantzakis şi Sartre, la războiul din Afganistan şi perestroika lui Gorbaciov. A fost o perioadă importantă pentru fiecare dintre noi. Un singur amănunt: în fiecare zi aveam un fel de „normă” la citit, 300 de pagini, dacă-mi amintesc bine. Pentru cei ca mine, care nu mergeau la cursuri şi nu pregăteau seminariile, nu era o problemă. Singurul dintre noi care învăţa pentru şcoală era Cristi Preda. Vreme de un semestru a dormit în medie 2-3 ore pe noapte. Avea o putere de lucru şi o ambiţie cum n-am văzut la nimeni altcineva. Era să-l coste sănătatea. După un an de program infernal, arăta de parcă ar fi fost bolnav de hepatită.

Armand GOȘU, conf. dr. redactor șef adjunct, Revista 22

Băi, băieţi, Cristi Preda e un scorţos, un ins cu vorba cumpătată, un şoarece de bibliotecă şi asta e mişto, fiindcă tot ce obţine în viaţă merită cu prisosinţă. E pe mintea şi munca lui. Ştie ceea ce noi nesimţim. Consiliază şi înţelege ceea ce noi tâmpim.

Eugen Istodor, jurnalist

Deși este decan, Cristian Preda vine uneori cu bicicleta la facultate. Deși mi-a fost profesor, Cristian Preda m-a făcut să mă simt „colegă” chiar din anul când am intrat în facultate ca preparator. Deși au trecut atâția ani de atunci, n-am încetat să-l văd ca pe profesorul care mi i-a făcut cunoscuți pe Manent, Popper, Raymond Aron. El este un reper intelectual și uman al formării mele ca profesor în domeniul științelor politice, într-o lume din ce în ce mai lipsită de repere. Cristian Preda are calitatea rară de a fi un om al echilibrului, care a știut întotdeauna să federeze în jurul său caracterele și opiniile cele mai diverse, tolerându-le în adevărat spirit liberal și, mai mult decât atât, găsindu-le numitorul comun care, din punctul de vedere al Facultății noastre, s-a dovedit a fi o reușită instituțională.

Ruxandra Ivan, lector dr. Universitatea din Bucureşti

Cred că prima dată ne-am întâlnit, prin 1998, la Şcoala de vară de la Tescani. Eu eram cursant, iar Cristi Preda profesor şi moderator, alături de Horia-Roman Patapievici şi alţii. Au fost două săptămâni splendide, în care am beneficiat nu doar de compania unor juni sclipitori şi motivaţi, ci şi de o pedagogie mai altfel, în care spontaneitatea şi relaxarea nu excludeau seriozitatea. Stilul lui Cristi Preda rima perfect cu această atmosferă, pe care o întâlnisem doar în universităţile occidentale. Apoi tot ne-a fost dat să ne încrucişăm drumurile la Bucureşti, Iaşi, Bruxelles sau Lille. Ba chiar am făcut şi un proiect împreună, prin New Europe College, de schimb între centrele universitare. Astfel i-am descoperit nu numai calităţile profesionale, ci şi umorul sau valorile europene perfect interiorizate, nu doar deschiderea către literatură, ci şi eficienţa organizatorică. E unul dintre acei oameni pe care, din păcate, îi întâlnesc mai rar decât mi-aş dori.

Dan Lungu, scriitor și conf. dr. Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi

L-am cunoscut pe Cristi Preda în calitate de responsabil cu Comisia prezidenţială de analiză a educaţiei. Am descoperit un excelent organizator, un analist fin şi un partener de discuţie redutabil. Colaborarea noastră a fost ireproşabilă.

Mircea Miclea, prof. dr. Universitatea Babeș Bolyai, Cluj, fost ministru al educaţiei

Cristian Preda este unul dintre profesorii care m-au inspirat ca student şi care mi-au insuflat dorinţa de cunoaştere, cărora le datorez parcursul meu în facultate şi în bună măsură după absolvire. Cristian Preda a reuşit să-şi ghideze studenţii departe de calea scurtăturilor aparent facile care ocolesc studiul pentru beneficiile himerice ale “realizării” cu economie de efort. Datorită lui Cristian Preda şi a multor profesori din FSP, numeroși studenţi au fost educaţi să respecte studiul, să fie oneşti intelectual, analitici şi implicaţi. FSP este mai mult decât o instituţie de învăţământ: este o şcoală de gândire şi formare a tinerilor într-un mediu social şi politic în genere eroziv pentru caractere corecte şi dizolvant pentru valori şi principii verticale. Cred că efectele eforturilor constante şi greu perceptibile din afară ale lui Cristian Preda şi ale colegilor lui de la FSP asupra societăţii româneşti post-comuniste vor fi adânci şi de lungă durată, pe măsură ce generaţii de absolvenţi formaţi de ei se vor implica în treburile cetăţii. Ca autor de cărţi dedicate tranziţiei spre democraţie, Cristian Preda a oferit studenţilor şi celor interesaţi şi repere teoretice solide, fiind unul dintre cei mai serioşi analişti care s-au investit în scris într-o vreme a verbiajului şi predilecţiei pentru luminile efemere ale camerelor de filmat. Eu îi sunt recunoscător lui Cristian Preda pentru că nu a apucat drumul uşor.

Filon Morar, diplomat

„Exemplară!” – aşa aş putea defini, cu un singur cuvânt, colaborarea, pe care mărturisesc că am intermediat-o, între Cristian Preda şi Cotidianul. Dl. Preda a scris timp de câteva luni bune la pagina de comentatori invitaţi ai acestui ziar. A scris mici editoriale, „pastile” cum li se spune în limbaj de presă, care aveau ca punct de referinţă, de regulă, un personaj politic autohton. Dealtfel, una din notele prin care „pastilele” dlui Preda ieşeau în evidenţă în peisajul textelor de atitudine din Cotidianul era aceea că, fără excepţie, dacă ţin bine minte, titlurile lor erau alcătuite din cel puţin un substantiv propriu. Colaborarea noastră nu avea cum să fie altfel. Îl ştiam şi îl citeam mai demult pe domnul Preda şi, în niciun text (de ziar, revistă sau de carte), nu reuşise niciodată câtuşi de puţin să mă dezamagească. Ceea ce nu a reuşit nici în lunile de colaborare onorantă şi pilduitoare pentru mine şi pentru ziar şi nici ulterior. Şi pentru zona de comentariu politic de gazetă, dar şi pentru spaţiul public românesc, multiplicarea modelului de intelectual angajat pe care îl întrupează Cristian Preda nu ar putea fi altfel decât benefică.

Cristian Pătrăşconiu, jurnalist

Cristian Preda este cel care mi-a deschis cu adevărat interesul pentru studiul ideilor politice, pe vremea când îi eram student, pe la mijlocul anilor ’90. Prin subtilitatea şi umorul pe care le mobiliza de atunci în discuţiile de filosofie politică, dar cu metodologia matură a formaţiei sale, Cristi ne-a inspirat multora pasiunea pentru idei şi atenţia pentru detalii. L-am reîntilnit apoi ca prieten şi coleg, şi de atunci sunt mereu entuziasmat de imaginaţia şi generozitatea sa. De la un teoretician al reprezentării politice, Cristi devine el însuşi un reprezentant. De la cineva care înţelege atât de bine complexitatea acestei problematici şi care şi-a păstrat şi confirmat în toţi aceşti ani convingerile liberale este o plăcere să ai într-adevăr aşteptări.

Camil-Alexandru PÂRVU, lector dr. Universitatea din Bucureşti

Am avut bucuria de a-l cunoaşte pe Cristian Preda în trei ipostaze, aparent distincte, dar care, în realitate, propun imaginea unui intelectual angajat în viaţa publică şi dedicat unui crez al libertăţii şi moderaţiei. Este vorba, în primul rând, de Cristian Preda filosoful politic, cel care, recurgând la o gramatică intelectuală modelată de tradiţia liberalismului francez, a impus în cultura de la noi un stil al rigorii şi ironiei. Libertatea şi moderaţia sunt valorile gemene care pot fi recuperate în scrisul său. Este vorba, în al doilea rând, de Cristian Preda colegul de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, cel care, în calitate de decan, guvernează cu tact şi viziune academică, o comunitate de profesori şi studenţi. Şi este vorba, în fine, de Cristian Preda intelectualul devotat carierei de stat. În cadrul Ministerului de Externe sau al Administraţiei Prezidenţiale, energia sa rămâne aceeaşi. Capacitatea remarcabilă de organizare este aici pusă în slujba unui ideal asumat fără ezitare: cultivarea binelui public şi întărirea unui sens al solidarităţii civice republicane.

Ioan Stanomir, prof. dr. Universitatea din Bucureşti

Sunt două tipuri de îndrumători de doctorat: cei care îşi impun propriul punct de vedere (încât la sfârşit te întrebi dacă este lucrarea ta sau a lor), respectiv îndrumătorii-fantomă, cei pe care trebuie să îi urmăreşti pentru a obţine orice fel de informaţie. O să vă întrebaţi de unde am scos aceste categorii? Parafrazând, aş spune „sunt sociolog, deci observ” – prieteni, colegi, cunoscuţi – ştiu că procesul redactării tezelor de doctorat este de multe ori pus în dificultate de fenomenele de mai sus. Ei bine, Cristian Preda nu face parte din niciuna dintre aceste categorii: de când l-am cunoscut a fost un coleg săritor; repede a devenit şi prieten bun, cu el te poţi sfătui oricând, şi la 2 dimineaţa, chiar dacă poartă şi titlul de decan. Nu în ultimul rând, Cristi (câtor îndrumători de doctorat le poţi spune pe nume?) este profesorul pe care îl ştii mereu aproape, fără a fi prea intruziv. Este omul care te pune la treabă pentru că te face să simţi că aşa este normal şi natural. Care, prin atitudinea şi cunoştinţele lui, te pune pe scris serios. Care te verifică fără să simţi că eşti verificat. Care îţi sare în ajutor cu un sfat, gest sau carte exact când ai mai mare nevoie de ele. Şi face asta cu umor şi perseverenţă. Este coordonatorul de doctorat empatic pe care în ziua susţinerii l-am simţit cel puţin la fel de emoţionat ca mine. Fapt pentru care mulţi amici (doctoranzi sau deja doctori) mă invidiază! Cristian Preda este profesorul căruia i se potriveşte mănuşă deviza cercetaşilor: GATA ORICÂND!

Oana Suciu, lector dr. Universitatea din Bucureşti

Unul dintre lucrurile care m-au uimit întotdeauna la Cristi este vitalitatea. Mă întreb și astăzi, după mai mult de douăzeci de ani de când l-am cunoscut, care sunt sursele unei energii ce se manifestă egal de dimineață până seara – nu mi-l amintesc să se fi plâns vreodată că este obosit și nici să-l fi văzut, chiar și la sfârșitul unei zile grele, stors de puteri. Nu e un om-orchestră și nici nu i-ar plăcea să fie, dar l-am putut vedea trecând cu aceeași vioiciune de la cursuri la o susținere de doctorat, apoi la o ședință a consiliului facultății urmată de întâlniri cu studenții în biroul său pe care-l părăsea adesea seara pentru a da un interviu sau a participa la o dezbatere. De-a lungul unei astfel de zile, presărată și cu obișnuitele apeluri telefonice, batonul de ciocolată părea să-i fie singurul sprijin (de fumat s-a lăsat de ceva timp!).

Florin Țurcanu, conf. dr. Universitatea din Bucureşti

Îl cunosc pe Cristian Preda de la începutul anilor 90. I-am admirat încă de atunci curajul intelectual, competenţa, rigoarea şi probitatea. Într-o lume în care mulţi se proclamă liberali, Cristian Preda chiar este un veritabil liberal, îşi trăieşte ideile cu o superbă sinceritate. A scris despre Tocqueville, Marx, Aron, Manent, Berlin, Rosanvallon, şi a făcut-o mereu cu o eleganţă total necrispată, aş spune spontană, născută dintr-un profund, irepresibil respect pentru autonomia ideilor. Ca profesor de ştiinţe politice, ca decan, ca autor şi editor al atâtor importante volume, Cristian Preda dovedeşte necontenit un devotament neclintit pentru valorile societăţii deschise. Îi repugnă provincialismul, xenofobia, violenţa, orice formă de resentiment (social ori personal). Este un spirit generos, calm, obiectiv. Intelectual critic, în sensul cel mai profund al acestui concept, este acum gata să intre în vâltoarea politicului concret. O face ştiind că, aşa cum a spus-o cândva un filosof german, îndepărtarea de concret umileşte.

Vladimir Tismăneanu, prof. dr. University of Maryland

Cum îl puteţi folosi pe Cristian Preda? Apropierea de Cristian Preda simplifică traficul încâlcit al ideilor. Vreau să spun că o asemenea legătură e foarte utilă celuilalt şi e, într-un fel, o dovadă de egoism. L-am întâlnit prima oară pe Cristi Preda, în scris, pe la începutul anilor ’90. Citisem o nouă revistă academică şi eram încântat de calitatea selecţiei şi de comentariile cu care Cristian Preda însoţise o serie de texte splendide de Tocqueville. Îndată ce am încheiat de citit, am avut siguranţa că îl cunosc integral pe Cristi Preda. I-am dat telefon şi l-am felicitat. După un timp ne-am întâlnit şi, bineînţeles, am avut confirmarea. Era exact omul pe care îl bănuiam: alert, integru, direct, doct, dar niciodată pedant. În plus, o anume eficienţă lapidară în modul de abordare a sociologiei politice m-a făcut să-l bănuiesc rapidist. Şi aici am fost confirmat. Ori de câte ori îl întâlnesc sunt dominat de un apetit egoist: ştiu că urmează câteva ore de conversaţii spumoase şi clare. Complicaţia interminabilă a lumii româneşti dispare şi se face lizibilă, până la capăt. La asta e util Cristian Preda. Folosiţi-l fără ezitare!

Traian Ungureanu, jurnalist

Chiar dacă astăzi nu mai partajăm aceleaşi idei, majoritatea opţiunilor fiindu-ne fundamental diferite, îmi vin în minte serile studenţiei noastre pariziene, întârziate adesea spre orele dimineţii, în care traduceam şi comentam cu nesaţ pe Joseph de Maistre. Până la urmă a fost şi acela un proiect comun ratat, căci alţii ne-au luat-o înainte dând la iveală două mici volume din opera gânditorului francez, înainte ca noi să ne încheiem tălmăcirea.

Laurenţiu Vlad, prof. dr. Universitatea din Bucureşti

Profesorul Cristian Preda are vocaţia surprinderii şi surprizelor: prin devenire ca persoană publică, prin opera pe care cu migală o tot rostuieşte, dar mai ales ca profesor al Universităţii bucureştene şi al multor altora, mai ales francofone. Când parcă ai şti tot despre el, îţi oferă ceva care îţi răstoarnă înţelegeri mai vechi şi îţi deschide un nou front de explorare. Îl tot cauţi şi pentru asta îţi oferă mai mereu şansa de a descoperi ceva nou. Universitar pur-sânge, nu se statorniceşte decât în căutare şi în oferte de explorări pe care le prezintă în aşa fel încât să te convingă de acel adevăr pe care şi tu, cititor al lui, parcă îl aveai. Ciudată înşelare în care poţi cădea, pentru că de fapt rădăcinile ideilor originale ţi le prezentase tocmai el, întâiul căutător. Istorie şi vizionarism poţi găsi în analizele compoziţiei şi construcţiei parlamentului nostru sau în confruntări doctrinare cu autori ce se vroiau neo sau pur şi simplu liberali. Când l-a descoperit pe Raymond Aron a lăsat impresia că parcă s-a descoperit pe sine şi de atunci a devenit un veritabil Aron à la roumaine. De aceea merită să-i urmareşti traiectoriile mereu surprinzătoare şi atât de consecvente. Mi-a fost cândva student, în acel conglomerat de discipline sociale şi umane de la ceea ce trecea prin anii 1980 drept facultate de filosofie. Semăna, însă, prea puţin cu un filosof hieratic sau cu un căutător de mistere imponderabile. Era pur şi simplu surprinzător prin asocierile lui inedite şi atât de cosmopolite. Deloc întâmplător, îl afli apoi, în anii 1990, în universităţi franceze şi francofone, migrând dinspre hermeneutica unor filosofi medievali sau ai Renaşterii spre atât de volatilele ştiinte politice. Şi pe un astfel de câmp al cunoaşterii, care la noi era încă cvasi-inexistent, ajunge a fi un profesor al consecvenţei analitice şi imaginative. După ce l-ai cunoscut nu te mai poţi despărţi de francheţea pe care, incomod uneori, ţi-o pune în faţă. Pentru că avem nevoie de ea într-o lume ce riscă să cadă în lugubre falsităţi.

Lazăr Vlăsceanu, prof. dr. Universitatea din Bucureşti

Citesc un interviu cu Crin Antonescu in Revista 22. Preşedintele penelist avansează ideea că miza confruntării cu PDL este salvarea valorilor liberalismului şi ale dreptei. Dl Antonescu nu poate explica un lucru simplu, solicitat de gazetarul care îl intervievează, şi anume de ce PNL se declară la dreapta în ţară, deşi a integrat un grup de stânga în Parlamentul European. Aflăm, în schimb, de la dânsul că “PNL e mai degrabă un partid de tip conservator, în sensul britanic al termenului”. Ne-am liniştit. Suntem, în fine, luminaţi. Norica, şefa peneliştilor într-un grup de stânga din PE, e o conservatoare de tip britanic… Iată de unde vine salvarea dreptei! Şi a liberalismului!
PS În acelaşi număr din Revista 22, trebuie neapărat citit articolul dlui Alexandru Zub din dosarul consacrat lui Richard Wurmbrand, articol care începe aşa: “Nu am avut niciodată ocazia de a-l cunoaşte. Am stat însă în “camere” vecine în închisoarea din Gherla, unde reputaţia de rezistenţă a pastorului Wurmbrand îi asigura un interes real din partea noilor veniţi”.

Liderul PSD se chinuie de vreo 10 zile să iasă din anonimat. Iată de ce dânsul anunță neîncetat că va candida la Președinție.
Nimeni nu e interesat de acest subiect. Dl. Geoană însă insistă.
Orice ocazie e bună. O ședință de partid, o emisiune la TV, o replică a lui Vanghelie, alegerile europene. Orice. Numai de-ar scrie ziariștii că e candidat….
Dl Geoană nu mai are răbdare, deși alegerile se țin la finele lui 2009. Până acum, s-a străduit să scape de Adrian Năstase. Acesta, conștient că n-are șanse, s-a retras. E de găsit pe blog.
De-acum, dl Geoană poate lua un aer profetic. Social-democrat fiind, domnia sa are acces la viitor. Vede deja turul al doilea. Cine se zărește acolo?
Surpriză, zice tot dl Geoană: nu e Băsescu! Cum așa? Poate nu candidează, zice tot șeful pesedist. Dacă n-ar candida, dl Geoană ar fi sigur că intră și dânsul în turul al doilea. Altfel, poziția îi e amenințată de candidatul penelist.
Pentru dl Geoană, nu e chin. E Crin.

Urmăresc cu atenție, ca orice cetățean al României, evoluțiile de la Chișinău. Cum am umblat mult prin acest oraș, relatările de presă mă poartă prin locuri foarte cunoscute. Sper ca prietenii mei de acolo să iasă cu fruntea sus din această încercare.

Mâine e ziua internațională a romilor. Cu această ocazie, vă sugerez să citiți volumul intitulat Tragedia romilor deportați în Transnistria 1942-1945, editat de Radu Ioanid, Michelle Kelso și Luminița Mihai Cioabă. Volumul, apărut la Polirom zilele trecute, reunește documente ale statului român și mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului. E o lectură cutremurătoare. Ieri, Parlamentul a găzduit, spre cinstea lui, o lansare a acestui volum, a cărui apariție a fost sprijinită de OSCE.

In aceasta seara, sunt din nou invitat la Realitatea TV.

Săptămâna trecută am fost invitat la o emisiune a postului Realitatea TV, organizată nu în studiourile de la Casa Scânteii, ci pe un hol al Parlamentului. Am realizat atunci un lucru pe care vreau să îl evoc aici. În treacăt fie spus, fusesem invitat acolo ca să discut despre alegerile din 7 iunie împreună cu A. Năstase și până la urmă am avut parte de o emisiune în care am discutat cu M. Vanghelie despre G. Becali. Televiziunile îți rezervă uneori asemenea surprize. Când se întâmplă, n-ai ce face. A dezerta e semn de slăbiciune. Dar nu despre asta doresc să vorbesc acum.
Pe holul cu pricina, studioul Realității nu era singurul. La câțiva metri era amenajat și cel al Antenei 3. Invitații se succedau cu repeziciune, trecând uneori dintr-un loc în celălalt. Era zgomot, mai ales că alte zeci de persoane se aflau în preajmă. Erau politicieni, dar și jurnaliști. Unii intrau/ieșeau în/din ședințe, alții discutau aprins, alții, în fine, asigurau condițiile tehnice pentru transmisiile TV.
Cum a trebuit să aștept, din pricină de breaking news, am urmărit peisajul uman de pe hol preț de câteva minute, prinzând și frânturi de conversații.
Mi-am dat seama atunci cât de greu i-ar fi cuiva venit din exterior să deosebească între jurnaliști și politicieni. Erau, ce-i drept, acolo câțiva politicieni care veneau din lumea presei. Alții erau politicieni care vorbeau la fel de bine ca un om de presă cu experiență. Erau tot acolo jurnaliști pentru care idealul profesional constă în a sta la masă cu un politician pe care tocmai l-au făcut cu ou și cu oțet. Erau și politicieni care se tutuiau cu realizatorii de emisiuni așa cum mă tutuiesc eu cu foștii colegi de armată.
Dar nu aici e problema.
Confuzia cea mai gravă venea din altă parte.
Fac o paranteză: oamenii politici sunt definiți de deciziile pe care le iau și, abia în al doilea rând, de felul în care argumentează public aceste decizii. Cele două aspecte sunt de nedespărțit. Nu poți vorbi fără a lua niciodată decizii, nu poți decide fără a explica.
Jurnaliștii, în schimb, nu decid. Am în vedere aici decizia în sensul tare, adică decizia în numele celorlalți, nu cea cu o arie strict personală sau privată. Jurnaliștii sunt definiți doar de discursul pe care îl țin. Dacă fac jurnalism de investigație, discursul e traducerea prezenței lor în preajma probelor factuale. Dacă e jurnalism de opinie, discursul e emanația libertății de expresie, adică a inteligenței. Pentru că, zic eu, prostia nu emană decât onomatopee, niciodată discurs.
Ei bine, văzând scenele de pe holul parlamentului, am realizat că unii politicieni maimuțăresc jurnalismul și că unii jurnaliști maimuțăresc politicienii. Ce înseamnă asta? Că fiecare joacă rolul celuilalt și că, de fapt, în locul deciziei, avem vorbe, respectiv că în locul libertății de expresie avem anarhia opiniei, discursul iresponsabil, lipsit de orice reper factual și de orice urmă de inteligență.
Cele două specii se întâlnesc, de fapt, într-un soi de discurs vindicativ, care nu are obiect, care se auto-reproduce fiindcă se auto-justifică și care e cu atât mai prizat cu cât e mai aproape de divertisment.
Într-o asemenea lume, e greu nu doar pentru politicieni să facă politică, dar și pentru jurnaliști să facă presă. E greu, pentru că primii sunt descurajați de gesticulația radicală a chiulangiilor vorbăreți, în vreme ce gazetarii sunt inhibați de succesul colegilor lor care ajung să-și bea, în numele libertății presei, cafeaua de dimineață cu un infractor care face rating.
Am scris acest text în apărarea libertății presei. De ce spun asta? Pentru că este, de bună seamă, gravă, dar nu insurmontabilă, situația în care politicienii au drept adversari specia pe care cineva a caracterizat-o ca fiind a prostănacilor. Și mai gravă este însă situația în care libertatea presei e amenințată de dictatura guralivilor…