Posts from — April 2009

La cinci ani după cea mai largă extindere a Uniunii, produsă la 1 mai 2004, am bucuria de a participa la un dialog  radiofonic la RTBF, radioul public din Belgia, împreună cu Jean-Michel de Waele de la ULB, Michel Perottino de la Universitatea Carol din Praga şi Antony Todorov de la Noua Universitate Bulgară din Sofia.

Se va discuta despre ce anume s-a petrecut în Europa de la extindere încoace, inclusiv în România şi Bulgaria, ţări care au intrat la 1 ianuarie 2007?  Pe 1 mai 2004, am fost de altfel invitat în aceeaşi emisiune, împreună cu aceiaşi colegi.

Dialogul va fi difuzat luni în emisiunea “Face a l’info” de la 18h30, ora Belgiei.

În ultimele zile, presa a evocat două viziuni despre sărbătoare muncii. Ambele pesediste.

Prima - relatată de Cârcotaşi - anunţa o descindere a lui M. Geoană cu elicopterul la o serbare câmpenească pregătită la Dăbuleni. Cea de-a doua versiune pesedistă - discutată de toată presa – e cea descrisă de M.Vanghelie: un 1 mai în care fotomodelele distribuie mici în parc.

Două observaţii ar trebui făcute.

1 mai nu e o sărbătoare de partid, ci ziua muncitorilor. Dacă PSD vrea să o confişte, cred că greşeşte.

În al doilea rând, aş observa că asocierea unei zile a muncii cu descinderi din elicopter la ţară sau cu parade de modă e nefericită.

1 mai e prin excelenţă o sărbătoare urbană, iar lumea fotomodelelor e tot ce poate fi mai diferit de spiritul proletariatului industrial din marile oraşe. Atât cât (şi cum) mai e, acest proletariat merită respectat.

În această seară, de la 19h, voi susţine în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Calea Victoriei 88 o conferinţă intitulată De la România comunistă la România europeană.

Peste tot în Europa se organizează dezbateri despre cei 20 de ani scurşi de la revoluţiile anticomuniste din 1989.

E bine să reflectăm asupra acestui trecut recent.

Membrii PNL au adoptat în ultima vreme, mai ales de când ne întâlnim în emisiuni tv, o tactică destul de ușor de descifrat. Ei – adică persoane precum Norica Nicolai sau Bogdan Olteanu – îmi reproșează două lucruri.

Primul e reproşul că am părăsit PNL. Al doilea e acela că nu sunt recunoscător acestui partid.
Primul reproș e ceva complet fals. N-am fost nici măcar o zi membru PNL. Dacă aș fi fost, aș fi mărturisit-o. Așa cum am mărturisit public că am fost membru PCR. Am trecut acest din urmă lucru în CV. E ceva de care mă rușinez, dar pe care nu am de gând să îl ascund. N-am fost penelist din diverse motive, dar sunt liberal și consider că locul liberalilor e în PDL. Cei care inventează un episod penelist pe care nu l-aș asuma vor pesemne să mă picteze ca pe un trădător sau cum se spune azi – pardon pentru expresie! – un „traseist”

Al doilea reproș e și el cusut cu ață albă. N-aș fi, chipurile, recunoscător PNL pentru faptul de a mă fi sprijinit politic. Eroare! Nu pot să spun asta chiar ceas de ceas, dar ori de câte ori am avut ocazia am spus-o. O repet aici: îi sunt recunoscător lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru că în 2005 mi-a propus să devin secretar de stat la MAE. Această numire a fost sprijinită atât de PNL, personal de premierul Tăriceanu, cât și de președintele Băsescu. De altfel, din momentul numirii până în momentul în care am părăsit MAE, am fost atât comisar guvernamental, cât și reprezentant al Președintelui în Francofonie. Am plecat din MAE o dată cu MRU. Nu am nici un motiv să nu asum recunoștința mea pentru acest sprijin. De aici până la a sugera, așa cum fac unii peneliști, că întreaga mea carieră publică e datorată PNL e o distanță…
Sincer, nu pot răspunde “reproșurilor” avansate de Norica & co. cu aceeași monedă.

Am fost ieri la o discuţie organizată de CRPE, EurActiv şi Friedrich Ebert Stiftung referitoare la chestiunea mandatului unui europarlamentar.

În timpul discuției, cineva a lansat ideea, îmbrățișată apoi de majoritatea celor prezenți, potrivit căreia există o solidaritate naturală și obligatorie a reprezentanților dintr-o țară în Parlamentul European. Pe scurt, să numim această idee naționalismul necesar și necondiționat.

A doua idee care a intervenit în discuție este aceea potrivit căreia mandatul unui deputat în PE are o natură strict tehnică, reprezentantul fiind mai degrabă un expert care răspunde la întrebări, în primul rând, desigur, la întrebările presei. Aceasta este – de bună seamă – ideea tehnocratică.

Ei bine, eu cred că și una, și cealaltă sunt false.

În primul rând, e fals că există o solidaritate națională absolută. Partidele votează în mult mai mare măsură în acord cu propria lor familie politică decât în acord cu interesul unei țări. Ideea naționalismului necesar și necondiționat e o formă de demagogie reinventată la scară europeană, după ce a eșuat în plan național! E mai comod să spui așa ceva, dar e fals.

Pe de altă parte, ideea că mandatul european obligă la debarasarea de orice convingere și că, la urma urmei, este vorba doar despre niște tehnocrați aproape serafici e o contestare radicală a politicului. Europa birocrat-angelică este o himeră.

Opțiunea mea e clară: Europa nu șterge diferențele, ci le marchează la alt nivel. Stânga și dreapta rămân actuale și în afara frontierelor.

Iar motivul e tocmai acela că Europa nu e un spațiu al birocrației incolore, ci al convingerilor și imaginației.

Fotografia postată aseară pe site nu e un afiş electoral!

E o mică improvizaţie, rezultată din suprapunerea unei fotografii personale peste imaginea generală a alegerilor din 7 iunie.

Scriu asta după ce am văzut articolul dlui Şuţu de pe blogul domniei sale, intitulat Primul afiş, primul slogan. Când PDL va lansa afişele, voi posta o copie aici!

În altă ordine de idei, la 21h30 voi fi în studioul de la Realitatea TV.

„Bine ați venit!” e primul lucru pe care vreau să vi-l spun.

Doresc, apoi, să le mulțumesc celor care au avut amabilitatea să scrie câteva cuvinte pentru rubrica “alții despre mine”. Sunt prieteni și cunoscuți care au avut ocazia să mă întâlnească în diferite momente și ipostaze. Expun oglinda privirii lor ochilor fiecăruia dintre dumneavoastră. Cred că spusele lor exprimă mai bine decât cv-ul ceea ce sunt.

Rubrica “am scris despre” conține câteva mostre de texte, dintre cele – destul de numeroase – pe care le-am redactat de-a lungul anilor. Sper ca aceia care le cunoșteau deja să se bucure că le regăsesc aici, iar cei care le citesc întâia dată să fie curioși să caute și altele.

Restul sitului cuprinde câteva dintre părțile care se găseau deja pe blog („am trecut prin” sau adresele blogurilor si siturilor pe care le frecventez), dar și o galerie foto/video, care va fi alimentată constant.

Voi continua să public zilnic articole despre politică.

Sondajul CCSB dat publicității ieri confirmă faptul că Mircea Geoană este susținut de doar două treimi dintre votanții pesediști, în vreme ce Crin Antonescu are două procente în plus față de scorul PNL (16%).
După ce la finele anului trecut a refuzat categoric intrarea UDMR la guvernare, Mircea Geaonă afirmă acum că 2009 e anul în care „românii, maghiarii și tot ce înseamnă comunitate etnică românească pot decide acea schimbare în bine de care țara are nevoie” – a se citi: alegerea lui Mircea Geoană ca președinte!
Antonescu e și mai subtil decât liderul pesedist: „Deocamdată nu mi-am oficializat candidatura la Președinția României. Când voi face acest lucru, voi începe să contez pe fiecare vot. Dar nu am, tot așa cum nu are nici un candidat serios, intenția să iau 10% din voturile lui Băsescu sau 75% din voturile lui Geoană. M-aș bucura de orice vot, fie al unui român, fie al unui etnic maghiar”.
Același sondaj CCSB arată că atât Antonescu, cât și Geoană ar fi înfrânți fără drept de apel de către actualul Președinte în turul al doilea.

Ideea că nu poți merge cu bicicleta pe aleile parcurilor mi se pare o prostie colosală.
Sunt uluit, de altfel, că în jurul acestei chestiuni se mimează dezbaterea.
E atât de evident că bicicliștii se pot plimba liber pe aleile unui parc încât a cere cuiva să justifice un asemenea lucru seamănă cu a-i cere unui fiu să justifice că-și iubește părinții.

Mâine au loc alegeri prezidențiale în Ecuador.
Rafael Correa Delgado speră să fie reales, pentru a continua revoluția socialistă pe care a început-o în 2007. Mai puțin cunoscut decât Hugo Chavez sau Evo Morales, de care este foarte apropiat, Rafael Correa a destituit deputații din opoziție și a închis gazete, pentru a-și asigura dominația asupra opiniei.
La reuniunea la vârf de acum câteva zile din Trinidad-Tobago a liderilor americani, reuniune care a fost larg mediatizată datorită simpatiei pe care și-au arătat-o Obama și Chavez, Correa s-a opus adoptării unei declarații finale.
Concurența socialiștilor din America latină e unul dintre fenomenele politice recente cele mai interesante.