Posts from — March 2009

Aşa se scrie în vietnameză “Restul e tăcere”, titlul filmului recent al lui Nae Caranfil. Pelicula a fost prezentată la Hanoi, cu sprijinul ambasadei noastre in capitala vietnameză. La Hanoi sunt reprezentate 20 din cele 27 de ţări-membre ale Uniunii Europene. România are o ambasadă cu un personal restrâns şi anume ambasadorul plus 4 colaboratori. E foarte puţin. Ţara are 86 de milioane de locuitori. Cred că misiunile diplomatice ar trebui proiectate luând in seamă ca un criteriu determinant dimensiunea ţării. Mediile diplomatice occidentale sunt preocupate zilele acestea de declaraţiile Papei în drum spre Africa, dar şi – bineînţeles – de efectele crizei economice. Un oficial vietnamez mi-a spus ieri că nu mai puţin de 1 milion de vietnamezi au ajuns în şomaj din pricina crizei. Peste tot, personalul pare însă supradimensionat: la aeroport, în hoteluri şi în magazine vezi mereu mai mulţi angajaţi decât pare să fie nevoie. Sporul demografic e enorm. Estimările arată că în 2050 Vietnamul va avea 150 de milioane de locuitori, adică de 5 ori mai mult decât avea în urmă cu un sfert de secol.

Plouă la Hanoi. Suntem între cele două anotimpuri. În faţa mausoleului închinat lui Ho Chi Min, lungi cozi de vizitatori. Autocarele aduc persoane din toată ţara, dar sunt şi mulţi turişti străini.

Fac o escală la Bangkok, dar de numai 3 ore, astfel încât nu am cum ieşi din aeroport. Am mai fost în tranzit aici, dar aveam la dispoziţie aproape o jumătate de zi, aşa că am putut vedea câte ceva dintr-un oraş care e sigur pe gustul… primarului Oprescu, pentru că are numeroase şosele suspendate. Cele două lucruri de neuitat din Bangkok: mai întâi, faptul că, deşi are peste 80 de ani, fiind decanul de vârstă al şefilor de stat în funcţie, regele Thailandei, Bhumibol Adulyadej, este înfăţişat, în portrete uriaşe, la o vârstă foarte tânără. Monarhii nu îmbătrânesc… Al doilea lucru memorabil, într-un templu: un Buddha de aur uriaş, despre care ghidul ne-a spus că are 5 tone şi că a fost descoperit din întâmplare, îngropat în pământ.

Sunt pe drum. Merg la Hanoi, ca trimis al Secretarului General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Sunt la sfârşitul mandatului meu de preşedinte al comisiei politice a Francofoniei şi, pe ultima sută de metri, Abdou Diouf m-a mandatat să îl reprezint în Vietnam la Etats Généraux de la Francophonie. Drumul de la Bucureşti durează cu totul aproape 24 de ore.

În ultima vreme, social-democraţii şi naţional-liberalii şi-au regăsit afinităţile profunde. Atât unii, cât şi ceilalţi anunţă cu emfază că primul mandat al Preşedintelui va fi şi ultimul. Deşi Traian Băsescu conduce detaşat în sondaje, Geoană, Patriciu şi compania o ţin una şi bună. Formele de exprimare sunt diferite: “mai sunt 10 luni”, “Băsescu nu va mai fi preşedinte”, “un Obama autohton e posibil” etc.etc.. Pe scurt, inconştient sau la recomandarea glorioşilor specialişti în comunicare cu care lucrează, aceşti adversari ai preşedintelui se agaţă de latura performativă a limbajului. Cred, altfel spus, că dacă zic, se face. Ei uită că în politică nu orice profeţie se realizează. Contează desigur şi ce zici şi când anume. Dar mai ales contează acţiunea. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, departe de a fi discipoli ai lui J.L. Austin – oare câţi vor fi auzit de el? – pesediştii şi fraţii lor de stânga penelişti seamănă mai mult cu acei şamani implicaţi ca directori de campanie în alegerile în plină desfăşurare din Indonezia. Unul dintre aceşti şamani i-a recomandat unui candidat să planteze în grădină 50 de cuie de cîte 12 centimetri fiecare, promiţându-i o izbândă fără drept de apel. Un alt şaman la fel de expert a asigurat că victoria electorală îi va aparţine celui care va face un şir de băi rituale, la miezul nopţii şi în ape cu şapte flori. Iată cum se pot deschide minţile şi inimile cetăţenilor! Cam aşa şi cu amicii de la PSD şi PNL. Exprimarea lor publică traduce opţiuni şamanice. Am auzit de altfel că mulţi umblă pe la ghicitoarele din preajma Bucureştilor…
PS Azi de la orele 15, va avea loc conferinţa lui Jacques Rupnik intitulată „New Europe – But how does she look like?”. Conferinţa va fi susţinută la New Europe College, în str. Plantelor nr. 21. Reamintesc că Rupnik este senior research fellow la Sciences Po din Paris, consilier al Comisiei Europene (din 2007) şi profesor invitat la College of Europe din Bruges. Conferinţa se adresează studenţilor avansaţi.

Un număr recent din “Mail and Guardian” îşi informa cititorii că unii dintre diplomaţii care reprezintă Zimbabwe în străinătate muncesc ilegal, pentru a putea supravieţui. Ţara cunoaşte o inflaţie galopantă, numărul zerourilor e nesfârşit, iar bani pentru slujbele publice nu există. “De ce nu sunt atunci închise posturile diplomatice?”, se poate întreba oricine. “Ţara nu poate fi făcută de ruşine”, a răspuns Robert Mugabe, preşedintele Zimbabwe.

Duminică 15 martie am participat la două evenimente. Dimineaţa, am fost membru în juriul unui concurs de dezbateri pentru elevi, iar după-amiaza am fost invitat, alături de trei deputaţi europeni şi un candidat la alegerile din 7 iunie, la Consultările Cetăţeneşti Europene. Dezbaterea elevilor a fost organizată de Reţeaua Naţională a Tinerilor Romi şi Agenţia Împreună. Concursul – care poartă numele marelui liberal Karl Popper – a vizat chestiunea romilor. Temele propuse de organizatori în semifinale au fost “romii sunt judecaţi după aparenţe” şi respectiv “e bine să ai un prieten de etnie romă”, pentru ca în finală echipele să se confrunte în jurul temei “romii afectează grav imaginea României”. Câştigătoare a fost echipa unui liceu de renume – Colegiul Naţional Mihai Viteazul. Dezbaterile sunt foarte sănătoase: o echipă trebuie să apere un punct de vedere, cea de-a doua punctul de vedere contrar. Pregătite în general de profesorii de ştiinţe umane, echipele află temele cu o săptămână înainte de concurs, astfel încât să se poată documenta. La faţa locului e trasă la sorţi doar poziţia pro sau contra ce va fi asumată. Sunt apreciate capacitatea argumentativă, dar şi relevanţa unor exemple citate ca ilustrări ale cazurilor expuse, coeziunea echipelor, dar şi limbajul corporal. Se punctează evitarea clişeelor şi se penalizează refuzul de a lua în seamă argumentul părţii adverse. Ce a fost impresionant a fost faptul că inclusiv unii profesori au mărturisit că au avut de învăţat din experienţa acestui concurs. Reprezentanta ministerului educaţiei în juriu a promis că va generaliza concursurile în şcoli. Consultările Cetăţeneşti Europene (CCE) sunt un program finanţat de Comisia Europeană şi organizat de o reţea de ONG, think tanks şi Universităţi din Europa. Reunind cetăţeni din cele 27 de ţări ale Uniunii, CCE încurajează formularea de către ei a unor recomandări pentru decidenţii europeni şi discutarea acestora cu aleşi sau candidaţi pentru Parlamentul European. Din România au fost selectaţi 50 de cetăţeni care au formulat 10 recomandări. Pe situl http://www.consultari-cetatenesti-europene.eu se află mai multe detalii despre temele dezbătute şi despre modalitatea derulării acţiunii. Discuţia din dupa-amiaza de duminică a scos la iveală mai multe lucruri interesante referitoare la aşteptările cetăţenilor. În primul rând, percepţia lor generală despre problemele Uniunii combină îngrijorarea socială şi sentimentul excluderii din lipsă de comunicare. Apoi, e evident că mulţi concep reprezentarea la PE ca un soi de complement sau dublură al/a Ministerului de Externe. În al treilea rând, cum tema integrării europene a fost obiectul unui consens, diviziunile politice (foarte importante în PE) nu sunt deloc agreate, semnalul trimis constant din sală fiind “trebuie să fiţi o echipă, nu să vă certaţi”. Mă aştept ca populismul de stânga de la noi să se hrănească masiv din această formă de consens post-integrare.

Sâmbătă dimineaţă, l-am decorat, în numele Preşedintelui, pe Marcian Bleahu cu Steaua României în grad de cavaler. E prima persoană decorată pe care o văd lăcrimând de emoţie. Ceremonia a avut loc la Muzeul Geologic, unde profesorul Bleahu era sărbătorit la împlinirea a 85 de ani. Am avut astfel ocazia să descopăr admiraţia numeroşilor săi discipoli, care îi spuneau “Marele Bleahu”, dar şi să aud din nou un orator foarte bun. O voce clară, expresivă şi destinsă. Acestea sunt, din păcate, calităţi rare la noi. Ele au făcut ca Marcian Bleahu să fie şi singurul lider ecologist care a acreditat această sensibilitate în mediul politic românesc. La mulţi ani!

Acum două zile, informează Le Monde, un tribunal irakian l-a condamnat pe ziaristul Mountazer Al-Zaidi la 3 ani de închisoare pentru “agresiune la adresa unui şef de stat aflat în vizită oficială”. E vorba despre gazetarul care şi-a aruncat pantofii spre George W. Bush în decembrie 2008. Apărat de 25 de avocaţi, protejat de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi de Reporters sans Frontières, Mountazer Al-Zaidi e un mic erou în lumea musulmană. El a transformat, de altfel, pantoful într-o emblemă a contestării, care înlocuieşte bătrâna piatră de caldarâm sau alte “arme” ale protestului, ceva mai recente (roşii, ouă, vopsea etc.).

Vineri după-amiază, am avut ocazia să vizitez redacţia uneia dintre revistele mele preferate, “Courrier international”. Ghidat de Iulia Badea-Gueritée şi Alexandre Lévy, responsabilul pentru Europa de Est, i-am cunoscut pe redactorii acestei minunate surse de informare, de la responsabilii de spaţiu la tehnoredactori şi de la şeful traducerilor la directorul Philippe Thureau-Dangin, care mi-a evocat amintirile sale despre Bucureştiul lui 1990, impresionat încă de franceza vorbită pe străzile Capitalei noastre. Revista traduce săptămânal articole de actualitate din fiecare regiune a globului, într-o formulă elegant ilustrată şi consistentă. Am primit şi un cadou: un CD cu pagina întâi din 100 de ziare europene. Cum sunt abonat la “Courrier international”, de acum încolo, de câte ori o voi citi, voi avea în minte nu doar poziţia ţărilor despre care e vorba pe hartă, ci şi pe redactorii care ne ajută să le înţelegem. Un grand merci!