Posts from — March 2009

Am fost întrebat care este comisia pe care o prefer în eventualitatea în care voi fi ales deputat în Parlamentul European. Răspunsul pe care l-am formulat, inclusiv în formularul de candidatură de la PDL, este clar: este vorba despre comisia de afaceri externe. Sunt oarecum “împins” către această comisie de activitatea din ultimii aproape patru ani în sânul unei organizaţii internaţionale, OIF, dar şi de o anumită experienţă intelectuală. Este vorba despre reflecţia privitoare la democratizare, ce se poate dovedi utilă în contextul în care comisia cu pricina se ocupă şi de susţinerea valorilor democratice în ţările din afara Uniunii.

Emil Boc a anunţat componenţa listei PDL pentru alegerile din 7 iunie. Am fost plasat pe cea de-a treia poziţie a acestei liste, după fostul premier Stolojan şi Monica Macovei. Să fie într-un ceas bun!

Într-un volum apărut în urmă cu câteva luni la Armand Colin şi intitulat „L‘identité de l’Europe. Histoire et géographie d’une quête d’identité”, Christian Vandermotten și Bernard Dézert definesc cele patru mari clivaje care ar trebui luate în seamă pentru a înțelege comportamentele politice ale europenilor. Este vorba mai întâi despre “un clivaj economic, care opune atitudinile neoliberale, favorabile fie marelui capital, fie claselor mijlocii dorinței de a menține pentru stat sau pentru UE un rol mai mult sau mai puțin important în reglementarea economică și socială”. Este vorba, apoi, despre “un clivaj socio-cultural”, care pune față în față atitudinile de repliere identitară și respectiv cele cosmopolite, primele fiind prezente mai degrabă în rândul europenilor mai puțin educați. Al treilea clivaj este opoziția dintre moderni și postmoderni, adică, spun cei doi autori, “dintre o viziune fundamental economică asupra finalității progresului și, respectiv o viziune ecologică asupra acesteia, incluzând ideea unei dezvoltări economice durabile”. În fine, ultimul dintre cele patru clivaje este “vechiul clivaj dintre Biserică și stat, care explică geneza partidelor democrat-creștine în vechile țări catolice… E un clivaj a cărui forță s-a diminuat din pricina laicizării societății europene, astfel încât partidele care au păstrat referința democrat-creștină în numele lor s-au transformat de fapt în partide centriste sau de centru-dreapta, care nu diferă prea mult de partidele conservatoare sau liberale clasice, cu excepția situației în care au păstrat o legătură cu mediul sindical muncitoresc organizat, precum în Belgia”. Din această perspectivă, este evident că, în context românesc, PDL este mult mai aproape de PNL decât de oricare alt partid, dar și că PSD e în continuare înrudit nu doar cu conservatorii lui Voiculescu, dar și cu micuțul PRM. Dacă masele electorale se vor organiza în anii care vin la nivel european, de pildă prin intermediul unui scrutin unic sau al unor organizații politice pan-europene veritabile, atunci dreapta liberală și democratică din România va fi unificată. Dacă asemenea condiții favorabile nu se vor prezenta, rămâne desigur soluția unui mod de scrutin intern care să conducă la bipartidism, ideea propusă cu ani în urmă de Valeriu Stoica.

“E şi soarta la mijloc” – asta a zis domnul Piţurcă după meciul pierdut cu sârbii. Partida din seara asta a fost penibilă. Când invoci soarta, îţi mărturiseşti, de fapt, neputinţa. Antrenorul naţionalei nu ştie însă să tragă concluzia unei asemenea situaţii. Un antrenor care invocă soarta trebuie să-şi dea demisia. Piţurcă ar trebui, cred eu, să plece la o echipă de nivelul său. El e bun să antreneze cel mult în Divizia naţională. Sunt dezamăgit, întrucât şansele de calificare la turneul final din Africa de sud sunt cvasi-nule.

Am mai scris despre peisajul urban dezolant din faţa cimitirului Bellu. Acum vă ofer şi nişte fotografii care vă vor permite să judecaţi singuri. Imaginea din stânga reprezintă nişte mineri. Memoria Bucureştiului nu i-a reţinut cu simpatie. În fotografia din stânga se află, în schimb, un animal preistoric (re)compus din verdeaţă (de-acum ofilită) plasată pe un schelet metalic. În alte intersecţii din sectorul 4 sunt montate alte scene, cele mai frecvente fiind trăsurile cu cai. Pietrele de râu sunt din când în când vopsite în culori vii.

Cred că vom bate Serbia cu 2 la 0.

Vă recomand să mergeţi să vedeţi „Scaunele” lui Eugen Ionescu în montarea lui Felix Alexa de la Bulandra. Cei doi bătrâni sunt jucaţi de Oana Pellea şi Răzvan Vasilescu. Eu am văzut piesa în seara asta şi am fost încântat. Publicul a reacţionat bine, fiindcă actorii au ştiut să insereze în trama absurdă câteva replici mai degrabă umoristice. Am remarcat şi scenografia Dianei Ruxandra Ion. Cum astăzi e şi ZIua Mondială a Teatrului, să le urăm tuturor celor legaţi de această artă „la mulţi ani!”.

Pentru a nu exista nici o confuzie, ţin să precizez care e istoria mea electorală. Am votat PNL în 1990 (şi Raţiu la Preşedinţie), CDR în 1992, 1996 şi 2000 (respectiv pe Constantinescu şi Isărescu în cursa pentru Cotroceni), Alianţa DA şi pe Traian Băsescu în 2004, respectiv PDL în 2008 la legislative. Nu sunt singurul care are o asemenea istorie electorală. Ceea ce m-a împins întotdeauna să fac respectivele opţiuni a fost credinţa că partidul/alianţa şi candidatul prezidenţial menţionaţi reprezentau cea mai consistentă ofertă politică modernizatoare în momentele indicate. Nu mi-e ruşine deloc cu opţiunile mele. Regret că un partid nu a fost suficient de durabil şi de coerent pentru a-mi permite să votez cu maximă fidelitate.

Antrenorul echipei de fotbal ne dă curaj: “nu ştiu cu cine să joc în apărare, la mijloc şi în atac”. Sper să ştie până mâine…

Salut desemnarea dnei Norica Nicolai ca lider al listei PNL pentru Parlamentul European. Cu atât mai mult cu cât sunt un suporter al unei prezenţe feminine masive pe scena politică. De altfel, publicul – atât cel românesc, cât şi cel european în general – aşteaptă nu atât cote de reprezentare, cât prezenţe feminine convingătoare. Mi-e greu să scriu însă despre liberalismul dnei Nicolai. O ştiu din vremea în care era peneţecedistă, îmi amintesc de asemenea foarte bine că a fost exclusă din acel partid, dar nu cunosc motivul. Îi las pe cei care o cunosc mai bine să explice profilul său liberal. A propos de PNL, ţin să menţionez că, deşi am simpatizat acest partid, nu am fost niciodată membru al său. Dna Nicolai a afirmat la un moment dat că aş fi fost penelist, reproşându-mi că îi critic pe cei care mi-au fost colegi. Peneliştii nu mi-au fost colegi. Fac această precizare şi pentru acei cititori ai blogului (unul dintre ei semnează Matase Alba) care îmi reproşează că am „trecut de la PNL la Cotroceni”. Corect ar fi să se spună că am trecut de la Externe la Cotroceni. Această trecere s-a realizat în martie 2007, în momentul în care cel care mi-a făcut invitaţia de a merge la MAE – şi anume Mihai Răzvan Ungureanu – a fost dat afară din guvern. Le rămân recunoscător tuturor celor care au avut încredere în mine şi care m-au şi sprijinit în perioada petrecută la MAE (2005-2007), mulţi dintre ei fiind membri ai PNL. De pildă, Radu Stroe, care a fost secretar general al guvernului Tăriceanu când eu eram la MAE, a fost o piesă importantă în dispozitivul de organizare al sommet-ului Francofoniei, al cărui responsabil am fost. Nu e singurul cu care am colaborat bine.