2009 January — Cristian Preda

Crin Antonescu a declarat, la dezbaterea de la Parlament pe teme constituţionale prezidată de Roberta Anastase, că ne trebuie monarhie, pentru că toţi republicanii sunt iacobini. Aceasta e o frumoasă răstălmăcire a lumii moderne datorată unui istoric de formaţie. Un alt liberal, Mihai Voicu, unul dintre autorii bizarului sistem electoral folosit în noiembrie 2008, a explicat, la fel de doct, că sistemul majoritar de vot – cel care este folosit în SUA, Marea Britanie sau Franţa – nu îi reprezintă pe cetăţeni! Doar stânga extremă a mai susţinut până acum aşa ceva. Pe de altă parte, aşa cum am anticipat, pesediştii au reiterat, prin vocea lui B.N. Duvăz, necesitatea amânării oricărei revizuiri pe baza ideii perfecţioniste a unei noi republici. Altfel spus: mai discutăm, dar numai după 2012, când vom fi atins perfecţiunea! În ciuda aparenţelor, avem de-a face cu o idee, în fond, conservatoare. Ce este oare mai suprinzător: deriva monarhistă şi de extremă-stânga a liberalilor sau conservatorismul social-democraţilor? Liberalii au mai mizat o dată pe Rege, în 1992, când nici n-au mai intrat în Parlament. Pesediştii sunt, tot din acea epocă, mai degrabă conservatori decât modernizatori. Nimic nou sub soare? Cum putem explica aceste poziţii în condiţiile în care, aşa cum spunea colegul meu S. Lăzăroiu, peste 90% dintre cetăţeni doresc să aleagă un Preşedinte, iar peste 50% dintre români vor o revizuire rapidă?
PS Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături vineri seara, la primirea Legiunii de onoare!

In ultima vreme, la TV apar multi politicieni care nu dispun de un sprijin politic semnificativ. E vorba fie de membri ai unor partide care n-au intrat vreodata in Parlament, fie de politicieni care au fost refuzati de electorat, dupa ce au fost o vreme senatori sau deputati. Buruiana si Funar, Lavinia Sandru si Codrin Stefanescu, Bolcas ori Pavelescu au devenit prezente mediatice constante. Uneori, scena e ocupata doar de asemenea personaje. Ultima tendinta e reinventarea unora care disparusera de multa vreme, asa cum se intampla cu fostul premier Ciorbea sau cu fostul ministru D.V. Ursu. Aici avem o problema. In nici o tara din lume, partidele neparlamentare nu au primul plan. Cu atat mai putin zi de zi. La noi se poate.
Sa observam insa ca acesti politicieni nu au un proiect. Ei nu sunt invitati pentru a infatisa o viziune sau macar o critica sistematica a unei politici. Sunt chemati pentru a comenta. Pentru o opinie.
Acesti politicieni se alatura in platourile de televiziune unor jurnalisti. Cum uneori acestia din urma nu sunt neutri, ci partizani, confuzia e maxima. Se mai intampla ceva: de multe ori, jurnalistii sunt mai inteligenti si mai simpatici decat politicienii cu pricina. Discursul politicienilor delegitimeaza astfel politica.
Exista o singura ratiune a existentei unui asemenea mecanism. In lipsa unei legitimitati electorale, in lipsa unei credibilitati intelectuale, e vorba exclusiv de dorinta unor oameni de a fi vedete. Avem insa nevoie de vedete din lumea politica? Nu ajung cele din sport si divertisment care le-au inlocuit, de altfel, pe cele clasice, din teatru si cinema?
PS In aceasta seara, voi fi decorat cu Legiunea de onoare. Ceremonia va avea loc de la 18h, la Ambasada Frantei. Sunt foarte bucuros pentru aceasta recunoastere externa.

1. O studenta din Italia nu stie, la examenul pe care l–am tinut ieri la Facultate, numele presedintelui din propria ei tara. Un coleg, caruia ii relatez acest episod, imi da replica urmatoare: „Asa se-ntampla in regimurile parlamentare. Nu stii neaparat numele Presedintelui…”. Un alt coleg gandeste comparativ: „La fel ca si unii dintre studentii romani, si cei italieni fac stiinte politice fara a urmari in mod atent viata politica!”. Fiecare dintre cei doi are dreptate.
2. In schimb, un student din Coasta de Fides, pe care il rog sa imi descrie regimul politic din tara lui, se lanseaza intr-un elogiu nemasurat al Presedintelui Gbagbo. Cand il intreb de ce respectivul nu mai face alegeri pentru propria succesiune, blocand de cativa ani evolutia democratica a tarii, imi raspunde razand ca opozitia e de vina. Mi-au revenit in minte anii 1991-92 de la noi, cand derapajele democratice ale regimului Iliescu erau puse in contul taranistilor si liberalilor.
3. Valeriu Stoica, la dezbaterea de la ISP, a enuntat necesitatea unui referendum care sa preceada dezbaterea din Parlament asupra Constitutiei. Am replicat ca un asemenea gest e inutil, de vreme ce un referendum are, potrivit normelor in vigoare, o valoare pur consultativa. O asemenea consultare risca, apoi, sa fie mai degraba o sursa de demobilizare decat de participare, dat fiind numarul foarte mare de alegeri din perioada 2007-2009. Elegant, Valeriu Stoica a revenit, afirmand ca mai inainte de orice se cuvine redefinit legal corpul electoral, ca si limita de validare a rezultatului unei consultari referendare. Acestea sunt doua chestiuni foarte importante. Tot V. Stoica a adaugat un lucru care e evident, dar care e ocolit cu buna stiinta. Indiferent de momentul in care va avea loc, inainte sau dupa alegerile prezidentiale din acest an, o revizuire nu il va privi in nici un fel pe actualul Presedinte. Acesta nu e tentat sa numere mandatele precum Ion Iliescu in anii de la inceputul tranzitiei.
4. La aceeasi dezbatere, profesorul de drept Liviu Popescu afirma senin ca presedintele american nu este ales prin vot universal, confundand caracterul direct si cel universal al votului! Altfel, dl. Popescu avea dreptate sa spuna ca nu trebuie construit un regim care sa imprumute elemente din tipuri opuse, reunite intr-un ansamblu eclectic. E nevoie de coerenta.
PS Am citit opinia persoanei care semneaza pe blog Anonim, care mi s-a adresat de altfel si atunci cand am fost in redactia Hotnews, in chestiunea monopolului mediatic. Vad lucrurile in felul urmator. E evident ca un asemenea monopol e un adversar al revizuirii, pentru ca e un adversar al oricarui gest liber. In ceea ce ma priveste, eu cred in libertatea de expresie, dar si in moderatie si discernamant. Stiu, de altfel, ca nu sunt singur in aceasta credinta. O asemenea atitudine are, desigur, si costuri neplacute, ingaduindu-le unor semeni sa abuzeze de rabdarea noastra. Inclusiv prin acapararea unor largi zone ale spatiului public. Credinta mea este insa de nezdruncinat. Iata de ce nu voi cenzura opiniile de pe acest blog, chiar daca ele sunt uneori calomnii la adresa mea. Tot ceea ce sper este ca asemenea abuzuri sa fie in timp diminuate, marginalizate si, poate, la un moment dat, descurajate de opiniile chibzuite si decente. Ii rog insa insistent pe cei care abuzeaza de libertatea de expresie sa menajeze terte persoane. Cine vrea sa arunce piatra calomniei e rugat s-o indrepte doar spre mine, nu si spre colegii, cunoscutii sau amicii mei politici!

Miercuri la pranz, Institutul de Studii Populare organizeaza dezbaterea „Constitutia cetateanului”.
E vorba despre posibila revizuire a Actului nostru fundamental. Eu cred ca se impun cel putin doua modificari. Prima vizeaza clarificarea regimului, adica a raportului dintre puteri. A doua are ca obiect decupajul teritoriului.
Amenajarea regimului inseamna, in opinia mea, cel putin cinci elemente: (A) natura legislativului – unicameral sau bicameral; (B) relatia dintre legislativ si executiv – cu trei variante: (b1) ambele ramuri ale executivului (si seful statului, si seful guvernului) sa fie desemnate de Parlament; (b2) doar premierul sa fie ales de Parlament, seful statului urmand sa fie votat de cetateni si respectiv, (b3) executivul sa fie ales separat de legislativ (precum in America), guvernul nefiind o emanatie a legislativului, ci echipa Presedintelui ales; (C) relatia dintre legislativ si puterea judecatoreasca, care poate tinti fie separarea completa, fie dependenta celor doua puteri; (D) configuratia Curtii constitutionale, din doua puncte de vedere: al recrutarii membrilor, respectiv al atributiilor; (E) definirea cetateniei, din perspectiva drepturilor, dar si a relatiilor cu strainii, altfel spus cu cetatenii din Uniune si mai ales din afara ei. Din punctul B, decurge si un anumit mod de intelegere a dizolvarii legislativului: in cazul b1, dizolvarea e prerogativa premierului; in cazul b2, ea apartine sefului statului, iar daca se recurge la b3, dizolvarea nu e atributia nici unei ramuri a executivului.
Organizarea teritoriului are drept exigenta gasirea unui echilibru intre (i) nevoia dezvoltarii si (ii) accesul la servcii publice. Dezvoltarea e blocata acum de doi factori: numarul mare de diviziuni administrative (in medie, un judet la 500 de mii de locuitori) si egoismul judetelor. Nefiind prea mari, judetele existente s-au transformat in feude, cu baroni si clientela de partid. Egoismul fiecarui baron blocheaza, pe de alta parte, cooperarea la nivelul regiunilor de dezvoltare care asociaza mai multe judete invecinate. Fiecare ajunge sa doreasca nu atat cresterea propriei zone, cat blocarea vecinilor. Accesul la servicii publice e in acest moment prost. Sporirea dimensiunii teritoriale a judetelor risca sa il deterioreze, daca nu se gaseste cu cale sa se distinga in mod clar cine ce face la nivel de comuna/oras, respectiv la nivel de judet (sau regiune, daca se opteaza pentru acest nume diferit). Ameliorarea serviciilor depinde de clarificarea mandatului diversilor alesi si a atributiilor fiecarui nivel.
Exista doua tipuri de adversari ai unei revizuiri constitutionale. Unii sunt parlamentarii, ceilalti sunt baronii locali. Primii se tem de diminuarea numarului de colegii. Ceilalti au grija sa nu-si piarda influenta, mai greu de configurat daca teritoriul e mai mare. Introducerea unui scrutin majoritar intr-un tur la alegerea presedintilor de consilii judetene si mitul uninominalului au sporit forta acestor doua categorii. Nu e sigur ca a sporit si autoritatea lor. Singura autoritate care va conta va fi cea a cetateanului.

A mai scris si Dan C. Mihailescu pe la inceputul lunii pe tema asta. O reiau. E vorba despre piata din dreptul Cimitirului Bellu. E ceva monstruos. Doi ani de zile, daca nu chiar trei, locul a fost santier. Edilii sectorului au decis ca pietonii vor sa traverseze strada printr-un tunel subteran. Nu, nu i-au consultat pe cetateni. Era atat de evident ca un cetatean din sectorul 4 isi gaseste implinirea – ce zic eu? fericirea! – doar daca merge pe dedesubt, intre metrou si cimitir, incat consultarea li s-a parut futila. Fatada cimitirului a intrat si ea in renovare. Acum s-a terminat si arata onorabil. Pasajul a ramas insa un mister. In principiu nu mai e santier, pentru ca gardurile care blocau circulatia in zona au disparut. Pasajul nu e insa functional. E doar o groapa. In vara s-a petrecut insa ceva. Dupa ce a iesit primar Piedone, o furie a gardurilor de metal a cuprins sectorul. Unde intorci capul, vezi garduri. Langa ele, s-au ivit imediat si ornamente din flori, verdeata si pietre de rau, cele din urma colorate in roz si albastru. Sa nu credeti ca am ceva cu verdeata! Dimpotriva. Sunt foarte ecologist. Numai ca aici nu mai e vorba de natura, ci de o reinventare monstruoasa a ei. E verdeata zoomorfa! Animale preistorice din ramuri verzi isi proiecteaza silueta pe fatada Cimitirului construit pe mosia onorabilului domn Bellu. De Craciun s-au adaugat beculete care nu s-au mai stins nici pana azi. Pe o latura a pietei e montat un tren. Acesta are o singura functiune: cu litere mari pe el sta scris ca tocmai ai intrat in sectorul 4. E fundamental! Pentru ca mesajul sa fie mai convingator, trenul e pazit de siluete care au cate un tarnacop deasupra capului. Langa tren cateva panouri confirma informatia ca esti in sectorul 4. E un peisaj de cosmar. Trebuie sa inchizi ochii cand treci.
Stanga radicala de azi este foarte critica la adresa oraselor ultra-moderne, zise si neoliberale. In acest sens, o lectura utila – inclusiv pentru informarea stangistilor de la noi – e cartea coordonata de Mike Davis si Daniel B. Monk si intitulata Evil Paradises. Dreamwolrds of Neoliberalism. Ironic, vazand peisajul din sectorul 4, am putea spune ca si conservatorii autohtoni au, prin numitul Piedone, propriul lor „evil paradise”. Langa Bellu!
PS 1. A propos de Bellu: unul dintre membrii familiei – care si-a luat numele de Georges de Bellio, un mare colectionar – a avut parte de un portret facut de Grigorescu. Panza respectiva poate fi vazuta in expozitia consacrata lui Napoleon III, care mai e deschisa cateva zile la Muzeul National de Arta. Ca si altadata, Roxana Theodorescu a facut minuni, de data asta colaborand cu Muzeul din Compiegne, unde expozitia va si pleca de la Bucuresti.
PS 2. Am citit cu placere comentariile de la textele publicate. Observatiile critice sunt perfect indreptatite. Skortzy are dreptate ca votul nu a fost uninominal. Ironiile lui Bleen pica bine in context. Fuck You tovarasi face o distinctie importanta intre a te declara de dreapta si a gandi in acest fel. Nicole si Babilonul imobiliar par dezamagiti de liberali, dar nu si de liberalism. Accept criticile facute de Anonim si de Mihai Badea. Au dreptate: concluzia cea mai puternica e aceea ca votul a depins de partide. Sper ca atmosfera destinsa sa fie mentinuta si in continuare. Voi incerca sa intervin zilnic pe blog.

Nu sunt foarte incantat de tipul de analiza care apare indeobste in presa. E prea impresionista. E mult prea departe de cifre. Uneori, acestea spun foarte multe. Ca sa iau un exemplu, voi discuta un aspect al votului dat PNL la alegerile parlamentare.
In Bucuresti, de pilda, liberalii au sapte alesi. Cinci deputati si doi senatori. Din totalul de 524 de mii de bucuresteni prezenti la urne, pentru PNL au votat 83 de mii la Camera si 81 de mii la Senat. Circa 15%. Cei cinci deputati alesi au strans in total 18.577 de voturi, in vreme ce senatorii alesi au avut ceva mai putine (15.757). Daca e sa vorbim despre sprijinul direct, cifrele sunt realmente modeste pentru un oras cu 2 milioane de locuitori. Autoritatea de care dispun acesti 7 alesi e limitata, cata vreme nici unul dintre ei nu s-a situat in colegiul in care a concurat pe locul intai. Dintrei ei, doi au fost pe locul al doilea si cinci pe al treilea. Dintre deputati, doi au notorietate mare – Bogdan Olteanu si Ludovic Orban, ceilalti trei fiind putin cunoscuti – Daniel Budurescu, Alina Gorghiu si Cornel Pieptea. La Senat, un politician de meserie – Crin Antonescu e insotit de unul improvizat – simpaticul comentator Topescu. Daca ne uitam la cifre, vedem scoruri derizorii, mai precis intre 3.069 (Pieptea) si 4.749 (Orban). La senatori, voturile sunt ceva mai multe, dat fiind faptul ca aici colegiile au fost mai mari: Topescu a adunat putin peste 6.500 de voturi, in vreme ce Crin Antonescu a reusit sa stranga 9.159.
Daca privim in schimb numele competitorilor, descoperim ca alesii penelisti de la Camera au fost depasiti de necunoscuti, uneori la distanta mare: un exemplu e Bogdan Olteanu care, cu cele 3.793 de voturi, a fost depasit si de Gh. Groza (PDL – 4.828) si de Mihaela Anton (PSD – 4.182). Tot asa, Orban a fost intrecut de Cornel Cristu (PDL – 5.431), fiind totusi cu 36 de voturi peste Marius Marinescu (PC). In schimb, Crin Antonescu, depasit de Ionut Popescu (10.702), a avut mai multe voturi decat Razvan Theodorescu (8.465). In fata acestor scoruri, cele 10.121 de voturi castigate de Tariceanu in colegiul 4 de deputati de Ilfov par o performanta demna de o medalie olimpica. Daca vedem insa ca Sorin Minea, un cvasi-necunoscut, a adunat 8.326, trebuie sa relativizam judecata.
Ce se poate observa privind aceste cifre si nume? Daca presedintele PNL s-a situat pe locul intai in colegiul sau de la marginea Capitalei, trei dintre secunzii sai au avut serioase probleme intr-un oras precum Bucuresti, care a fost un fief de dreapta. Votul liberal din Capitala mai arata ceva. Nicaieri altundeva nu se vede mai bine pierderea de catre PNL a monopolului pe care l-a exercitat asupra identitatii de dreapta din 2000 incoace, adica de la momentul in care PNTCD a fost evacuat de pe scena parlamentara. Disputa de la varf din PNL se va da intre aceste persoane: invingatorul lui Sorin Minea se va bate cu invinsul lui Cornel Cristu, eventual secondat de invinsul lui Ionut Popescu. Cand se va da acesta lupta? Filialele vor avea un cuvant de spus? Ele vor veni in fata partidului cu cifre precum cele pe care le-am insirat mai sus. Ce va face Tariceanu confruntat cu filialele nemultumite ca liberalii nu au ramas la putere? E posibil ca fostul premier sa propuna, asa cum sugereaza presa de azi, ca un congres penelist sa se reuneasca abia la anul, el „sacrificandu-se” intr-o noua competitie, si anume cea prezidentiala. Pe partea stanga, Geoana anunta in schimb, intr-un interviu din Evenimentul zilei de azi, congresul de care are nevoie pentru a unge un candidat.

Zilele trecute am corectat lucrarile de semestru ale studentilor de la master. Le-am predat in semestrul de toamna un curs de teorie politica. Am ales cateva teme – razboiul, pedeapsa cu moartea, relatia dintre economie si politica, religia in democratie etc. – si le-am urmarit la teoreticienii din ultima jumatate de secol. Intre textele scrise de studenti, unele erau foarte bune, anuntand cercetatori veritabili. Spun asta pentru ca eu vad in master (si) o prefata a doctoratului. Am dat si peste o lucrare mai speciala. Un plagiat. Dar nu orice plagiat. Studentul respectiv a copiat fragmente dintr-o lucrare publicata chiar de catre mine. Nu e prima data cand mi se intampla asa ceva. Si n-am patit-o doar la scoala, ci si in alte contexte profesionale. Inclusiv acum zece ani, cand am lucrat prima data la Cotroceni. Ca membru intr-o comisie care examina candidatii la un post de expert, am avut ocazia sa cunosc un tanar care venise cu o copie a unui articol de presa de-al meu. Incerca sa ma convinga ca l-a scris el. Inclusiv dupa ce m-am prezentat. Ce-i drept, aceste cazuri, in care dai nas in nas cu autorul plagiat, sunt rare. Altfel spus: plagiatul e mult mai raspandit decat ocaziile pe care le avem de a intalni un autor. La mijloc e, de fapt, o problema de educatie. Scoala ar trebui sa explice de ce NU trebuie sa plagiezi. Faptul ca plagiatul e furt este usor de priceput. Totul e sa o spui. Daca nu o face scoala, trebuie sa intervina familia. Fetei mele i-am explicat inca de cand era in clasa intai, imediat ce a a inceput sa scrie lucrari pentru scoala, cum si de ce trebuie sa citeze. A inteles. Pe de alta parte, explicatia trebuie sa vina la timp. E pacat sa ajungi la maturitate fara sa afli lucrurile importante. Din nefericire, scoala – nu doar cea romaneasca – e profund afectata de plagiat. Internetul ofera o plaja enorma de posibilitati, sau mai precis de tentatii de a plagia. Nu poti insa sa te formezi daca nu faci efortul de a gandi cu mintea proprie si daca nu recunosti ceea ce altii au gandit inaintea ta. Un coleg mi-a relatat ca in Statele Unite, un profesor a fost destituit pentru ca a plagiat un text rostit la deschiderea unui an universitar de un predecesor de-al sau. La noi, plagiatorii nu sunt tratati nici macar cu dispret. Dimpotriva. Uneori, ei starnesc chiar admiratie, fiind considerati „descurcareti”. Avem o etica publica bazata in unele cazuri pe furt intelectual.

Intr-un interviu dat Adevarului, Crin Antonescu vorbeste despre o problema importanta: identitatea de dreapta. Spre deosebire de politicienii sau comentatorii care cred ca asa ceva e secundar. Antonescu e constient ca problema e însemnata atat pentru PNL, cat si pentru PDL. O trateaza însa în mod eronat. Ca o problema de viata si de moarte: „Ceea ce avem noi de facut este ca PDL sa ajunga la 1%…. Cineva dintre noi trebuie sa moara politic”. Tinta pentru PNL ar fi, pe de alta parte, 30%. Liderul liberal leaga aceasta moarte de intrarea în familia populara europeana: nemultumit de apartenenta la ALDE, Crin Antonescu considera ca PNL se poate duce cu cererea de adeziune la PPE doar daca ucide PDL!
Viziunea mea e diferita. Nu pot sa subscriu ideii ca în loc de 55-60 la suta, cat au actualmente partidele de drepta, ele ar trebui sa faca în asa fel încît unul sa ajunga la cota 30 dupa ce l-a ucis pe adversarul sau de pe acelasi culoar. PNL poate merge la PPE si daca PDL are un scor mai bun de 1%. N-ar fi singurul caz în care mai multe partide de dreapta din aceeasi tara adera la cea mai importanta familie politica din Europa. Din Romania, PPE a inclus deja PDL si UDMR. Sistemul electoral e un instrument determinant pentru exprimarea optiunilor (inclusiv a celor de dreapta), dar si pentru stimularea unei anumite forme de amenajare a guvernarii. În 2007 si 2008, cand a fost vorba despre aceste chestiuni, PNL a preferat sa se gandeasca doar la sine, nu la partidele de dreapta si la posibila lor guvernare. O spune acelasi Crin Antonescu. Sa fi devenit egoismul principala trasatura a liberalilor de la noi care se revendica de la traditia secolului 19?
În perioada urmatoare, ceea ce va determina identitatea de dreapta va fi perfomanta la guvernare a PDL, ca si felul în care PNL se va situa ca partid de opozitie. Daca national-liberalii vor face o critica de dreapta, ei vor împinge PDL spre centru si vor da aripi PSD. Daca PNL va face o critica de stanga, el va lasa loc la dreapta pentru democrat-liberali, dar va pierde în competitia cu PSD. În vremuri de criza, e greu sa faci opozitie… Daca erau constienti de acest fapt elementar, liberalii ar fi fost ceva mai disponibili pentru negociere atunci cand s-a facut guvernul. Ei au preferat solutia penibila care consta în a spune: daca nu-mi dai pozitia de premier, esti dictator. E ceva infantil în aceasta pozitionare.

Am decis sa creez un blog din doua motive. Primul este simplu: nevoia de exprimare publica trece de-acum inevitabil prin aceasta forma. Al doilea motiv e asezat tot sub semnul inevitabilului, dar e mai greu de explicat. Am o profesie si doua joburi. Sunt profesor la Universitate si consilier al Presedintelui. Ambele ocupatii imi impun un anumit statut public. Un stil. Un tip de rezerva. Dar nu si tacerea. Vreau sa explic unele gesturi. Doresc sa reactionez la temele publice. Nu voi ezita sa impun teme de discutie. Am, ce-i drept, posibilitatea de a ma exprima prin presa. Cu atat mai mult cu cat, daca altadata eram cautat de gazetari in calitate de partener, de comentator, acum ziaristii ma cauta pentru a ma exprima mai cu seama in calitatea mea de consilier. Libertatea mea de exprimare e conditionata de statutul pe care il am. Am totusi certitudinea ca pot spune nu doar ceea ce o gazeta mi-ar cere, ci ceea ce eu doresc sa afirm. Era inevitabil sa ajung la un blog. Voi gasi timp sa construiesc un punct de vedere politic. Am foarte multe de spus.

Posts from — January 2009

Nimic nou sub soare?

Politicieni-vedete

Despre Presedinti

Constitutia

Evil paradise

Calcul liberal

Plagiat

Identitate de dreapta

Inevitabil

monitorizare

Monitorizare

Articole recente

Agenţii & gazete

Arhive

Admin

Bloguri si situri

Trafic