1. M-a întristat felul în care a fost receptată decizia de a nu face public documentul de lucru, alcătuit împreună cu M. Macovei, pentru revizuirea statului PDL. Nu e vorba nici despre abandon, cum au zis unii, nici despre vreo presiune din partea baronilor PDL, cum au zis alţii, ci pur şi simplu despre respectarea unui mod de lucru. Nici una dintre propunerile altor colegi nu a fost înfăţişată în afara PDL, aşa că nu am vrut să folosim presiunea publică de care ne-am putea servi eu şi M.Macovei ca să obţinem un avantaj în faţa celorlalţi. E vorba de fair play. Îl mai preţuieşte cineva?
2. M-a nedumerit declaraţia lui Valeriu Stoica, aşa cum a fost ea consemnată de România liberă, şi anume că aş fi intervenit în ultimele săptămâni public pentru că aş dori o funcţie în PDL. Ca şi cum, dacă aş dori aşa ceva, nu aş putea spune clar şi direct! Nu îl recunosc pe V. Stoica în această declaraţie. Am împărtăşit cu el atât cele mai multe din judecăţile asupra fenomenului politic din ultimul deceniu, cât şi principiile unei politici cu adevărat liberale. Dacă mă voi decide să candidez pentru vreo funcţie, V. Stoica va fi unul dintre primii pe care îi voi consulta, întrucât ţin foarte mult la opinia lui.

Întrucât ceilalți colegi din PDL care s-au exprimat în privința statutului nu au dat publicității documentele alcătuite și nu au făcut declarații publice, am convenit cu Monica Macovei să nu facem nici noi public textul nostru. Știu că îi dezamăgesc astfel pe unii dintre cititorii acestui blog, ca și pe ziariștii interesați să acopere în mod profesionist dezbaterile (inclusiv de idei) din lumea politică românească.
Nu ar fi corect să procedez altfel, cu atât mai mult cu cât discuția din comisia de statut a avansat în mai multe chestiuni.
Țin să îi asigur și pe cititorii curioși, dar și pe ziariștii profesioniști că nu voi apăra altceva decât am apărat înainte de a face pasul de a adera la PDL.
Una dintre chestiunile despre care am vorbit cu insistență în spațiul public în ultimul deceniu este asumarea unei identități credibile de dreapta.
Miza construcției identitare nu este legată de opțiuni economice, ci pur politice.
Problema generală a clasei politice din România este aceea că a interiorizat în prea mică măsură valorile liberalismului politic, crezând că acesta se dizolvă în economia de piață. E fals. Din cauza aceasta, la dreapta, situația e și mai rea decât la stânga, care trăiește de bine de rău de pe urma pasiunii comuniste.
De ce s-a ajuns ca dreapta să stea mai prost ca stânga? Pentru că PNL a falsificat dreapta în numele unei revendicări mitologice de la tradiția pre-comunistă.
Această tradiție nu includea domnia legii și separația puterilor, adică temelia unui stat decent.
Nu a fost de aceea greu să o revendice prestidigitatori politici dintre cei mai diverși - de la monarhiști postcomuniști la burghezia comunistă din micile orașe, de la juni care nu știu nimic despre istoria națională la bătrâni care nu știu nimic despre politica europeană.
Să nu uităm că PNL și-a consolidat impostura postdecembristă distrugând PNȚCD, care dăduse mai multe figuri respectabile, adică oneste, inclusiv în privința relației cu un trecut care nu era înfățișat ca unul perfect.
Ideea că Patriciu și Orban au moștenit pașoptismul îmi dă frisoane. După ce că pașoptismul nu a fost dus la capăt, mai e și maimuțărit!
Dreapta trebuie, de fapt, construită împotriva acestei imposturi, adică într-un mod cu totul diferit de cel in care s-a articulat după 1989.
Trebuie să fie o dreaptă care să respecte omul oarecare, care să-i vorbească limba și să-i exprime așteptările, punând astfel capăt epocii limbii de lemn.
Trebuie să fie o dreaptă a egalității, pentru că societatea postcomunistă a premiat descurcăreții, adică pe cei care disprețuiesc egalitatea.
Trebuie să fie o dreaptă a muncii, a efortului răsplătit, nu a aranjamentelor și spolierii statului.
Trebuie să fie o dreaptă europeană, adică a sincronizării cu mișcările profunde din celelalte societăți membre ale Uniunii.
Trebuie să fie o dreaptă profund democratică din punct de vedere religios, respectând altfel spus și sentimentul religios, ca și laicitatea.
Trebuie să fie o dreaptă a revoltei, frondei și imaginației, în contrast cu respectul muzeal pentru figuri prăfuite dintr-un trecut ininteligibil.
Trebuie să fie o dreaptă care să aprecieze moderația, dar și fermitatea, refuzând deci tranzacțiile etice care fac, de pildă, să nu vezi corupții și imoralii decât în tabăra adversarilor.
Trebuie să fie o dreaptă populară, în sensul în care să facă din patrie o referință politică esențială, dar nu sub semnul nostalgiei, ci cu gândul la prezent.
În fine, trebuie să fie o dreaptă care nu apără ceea ce nu poate fi apărat.
Dacă nu ne vom înrădăcina acțiunea într-o asemenea viziune, nu vom putea defini nici un proiect politic major, indiferent că este vorba despre o nouă Constituție, despre un sistem de educație, despre modul de vot, despre amenajarea relației dintre legislativ și executiv, despre cultură sau agricultură, sau pur și simplu despre ceea ce vrem să oferim celorlați europeni.

În ședința comisiei de statut a PDL, care va avea loc astăzi de la 16h, voi prezenta un document realizat împreună cu Monica Macovei și intitulat 10 principii pentru modernizarea PDL. Îl vom face cunoscut presei doar după ce îl vom prezenta în această instanță.

Înțelegerea americano-română în privința scutului anti-rachetă e rezultatul unui efort de mai mulți ani.
Vizita lui Biden din timpul campaniei electorale a fost trecută cu vederea, deși anunța acest succes important al Președintelui.
Parteneriatul special cu Franța din sânul UE completează în mod fericit relația cu SUA.
Rusia nu e încântată de consolidarea poziției României în zonă, cu atât mai mult cu cât, în trecutul recent, vedea la București fie ezitare, fie curaj nesusținut de partenerii occidentali.
Noua realitate geopolitică trebuie judecată însă într-un cadru mai larg.
Alegerile de mâine din Ucraina intră în acest cadru.

Ideea de a suprima imunitatea Președintelui - avansată zilele trecute de Călin Popescu-Tăriceanu - nu este expresia unei viziuni politice articulate.
E doar expresia dorinței de a-l șicana pe Președinte. De ce? Pentru că o asemenea reamenajare a dispozitivului constituțional nu ar face altceva decât să îi împingă pe adversarii politici să îl poarte pe șeful statului prin tribunale pentru cauze dintre cele mai diverse.
Ideea că Traian Băsescu ar putea fi citat zilnic în cinci-șase procese este, desigur, seducătoare pentru toți adversarii iraționali ai Președintelui.
E de mirare că fostul premier a îmbrățișat această cauză, care pare mai degrabă pe potriva unui Ludovic Orban sau a unui Crin Antonescu.
Cei doi au dus retorica liberală într-o fundătură.
Cum, în ultimele luni, Tăriceanu părea ceva mai lucid decât colegii săi, începusem să sper că partidele de dreapta ar putea regăsi puntea colaborării.
Acest gest al lui Călin Popescu-Tăriceanu vădește însă cedarea sa în fața unei soluții care s-a dovedit, din 2008 încoace, necâștigătoare pentru PNL.
Iar pentru ca toate acestea să fie spuse și mai apăsat, Dinu Patriciu a explicat azi că Antonescu e cel mai bun președinte al PNL.
Da, este vorba despre acel Antonescu care a ratat intrarea în turul al doilea al prezidențialelor și care, mai mult decât atât, s-a bucurat alături de Mihaela-dragostea-mea pentru victoria din sondaje a lui Mircea Geoană.

În această dimineaţă, Miguel Angel Moratinos, ministrul de externe al Spaniei, a venit în faţa membrilor comisiei AFET pentru a evoca priorităţile preşedinţiei spaniole, ca şi discuţiile din ultima reuniune CAGRE, adică situaţiile din Haiti, Somalia, Afganistan & Pakistan, Yemen, Iran, Bosnia şi Herţegovina.
Ministrul spaniol a răspuns de asemenea la numeroasele întrebări din sală. Mai puţin la una, şi anume la cea referitoare la schimbarea legii electorale din Ucraina cu trei zile înainte de alegeri. “În această privinţă va reacţiona lady Ashton”, a afirmat Moratinos.
Arhitectura noii Europe a politicii externe se construieşte cu astfel de declaraţii: nu reprezentantul preşedinţiei rotative a Uniunii, ci Înaltul reprezentant e cel care se pronunţă în legătură cu un subiect precum deriva anti-democratică a unei ţări.

A luat sfârşit audierea, în cadrul comisiei de dezvoltare, a Kristalinei Georgieva, propusă de Bulgaria pentru postul de comisar responsabil cu cooperarea internaţională, ajutorul umanitar şi reacţia la crize.
Impresia făcută a fost excelentă. A spus-o chiar şi un socialist, care a renunţat să îi mai adreseze vreo întrebare, preferând să o elogieze pentru răspunsurile pe care le formulase deja. La Parlamentul European, laudele aduse de un adversar nu sunt formale şi nici nesincere.

Ieri seară, am participat la o întâlnire cu Alexandr Milinkievici, liderul opoziţiei din Belarus, care a descris situaţia din ţara spunând că este vorba despre varianta chineză a libertăţii: “maximum de libertate economică şi minimum de libertate politică”.
În această după-amiază, voi fi primit de Abdou Diouf, secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, pentru a discuta despre ultimele evoluţii din ţările OIF, iar seara sunt invitat la dineul oferit de ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, în onoarea lui Jerzy Buzek, preşedintele PE, aflat într-o vizită oficială la Paris.

Întrucât am acceptat cu mai mult timp în urmă invitația lui Michel Barnier de a vorbi luni în cadrul Ecole européenne des cadres, pe care a creat-o la Bruxelles comisarul-desemnat de Franța și unul dintre cei mai influenți politicieni din dreapta europeană, nu voi putea fi prezent la discuția despre statut din cadrul PDL. Aceasta a fost stabilită sâmbătă la amiază pentru dimineaţa de luni.
Regret absența, cu atât mai mult cu cât la reuniunea de la Braşov am apreciat deschiderea premierului Boc pentru un dialog sistematic și onest.
Prezența noastră în PPE trebuie însă să se bazeze pe un comportament civilizat, iar ținerea cuvântului dat e parte a oricărui cod de bună purtare.

Îmi face plăcere să semnalez aici apariția unui volum scris de Alexandra Ionescu și publicat de Editura Academiei Române.
Cartea are ca punct de plecare o teză susținută de autoare la IEP Paris, unde l-a avut drept director de teză pe Dominique Colas, care avea să-i îndrume pașii și lui Alexandru Gussi, actualmente consilier al Președintelui Traian Băsescu.
Alexandra Ionescu și Alexandru Gussi sunt doar doi dintre studenții eminenți cu care am avut plăcerea să lucrez la Facultatea de Științe Politice a Universității.
La anul, când se vor împlini 20 de ani de existență a Facultății, vom face un bilanț.
Influența publică a profesorilor, ca și a unora dintre foștii studenți care nu au îmbrățișat cariera academică a fost deja foarte însemnată.
Sunt convins că nu e decât un început. La fel ca și alte școli care au asumat modelul occidental de științe politice, și școala de la București va continua să influențeze tot mai mult spațiul public și deciziile politice din România.