De la 19h, voi fi în studioul TVR Info, la invitația Alinei Stancu.

De la 11h, voi participa la Interviurile Gândul. Puteți formula întrebări, fie folosind sistemul de comentarii, fie pe chat.

Am citit cu mare plăcere discursul publicat ieri dimineata de Cătălin Tolontan pe blogul său. Spre deosebire de unii cititori, nu am crezut nicio clipă că ar putea fi vorba despre un text pregătit pentru președintele Băsescu si “scapat” in public cu jumatate de zi inainte de a fi pronuntat. Experiența de la Cotroceni – din 1999-2000 și apoi din 2007-2009 – m-a învățat să disting nu doar între ce spune un cetățean și ce spune un șef de stat, ci și între gestionarea agendei politice și a celei civice. Vorbesc dintr-o perspectivă strict… orară. În România, doar Ceaușescu a avut probabil discursurile gata cu 12 ore înainte! Nu e, evident, un reproș adus lui C. Tolontan. Dimpotrivă. Discursul lui conține mai multe lucruri demne de a fi discutate și, mai ales, degajă o căldură umană pe care e greu să o găsești – într-o formă autentică, iar nu simulată – la politicieni.
Din propunerile făcute de Tolontan, am reținut în primul rând ideea schimbării condițiilor de înființare a partidelor politice, pentru ca “românii să aibă timpul și oportunitatea de a putea alege între mai multe variante la alegerile din acest an”. Mi se pare o idee foarte bună. Am mai scris despre obstacolul pe care îl reprezintă numărul de 25 de mii de membri și birocratizarea extremă a condițiilor de înregistarre și funcționare a formațiunilor politice.
Revin asupra problemei, fiindcă protestele din ultimele zile au arătat foarte clar nu doar cât de diverse sunt așteptările sociale, ci și cât de mică e încrederea în capacitatea partidelor de a reprezenta cetățenii. Împinse mai degrabă spre condiția de mașinării electorale, partidele au neglijat funcția de traducere a diversității intereselor din societatea noastră. A fost o epocă în care numărul enorm de partide – 300 la un moment dat! – a părut să fie o frână în calea conturării unui peisaj politic. Nu mai suntem în acea perioadă. Riscăm, în schimb, să blocăm apariția unui partid nou. Putem (re)veni la cifre ceva mai decente. Între pragul de 250 din 1990 și cel de 25.000 din ultimul deceniu ne putem opri, de pildă, la 2500.
Relaxarea condițiilor de constituire a partidelor politice ar putea fi, de altfel, un răspuns coerent dat de actualele partide parlamentare impasului democratic în care ne aflăm.
PS (cu rol explicativ) Titlul acestei postări nu are nicio legătură cu conținutul. Îl folosesc doar pentru a indica – în chip ironic – că e mai important să ne uităm la conținutul unei propuneri decât la forma sa ori la titlu ori la etica pe care o poarta cu sine in chip implicit sau explicit. Cred că acesta era și registrul retoric propus de Tolontan…

În această dimineață, am negociat în numele grupului PPE o rezoluție comună referitoare la Iran, în vederea ședinței de plen de săptămâna viitoare.
Am participat, de asemenea, la întâlnirea grupului de coordonare constituit în PE pentru organizarea misiunilor de observare electorală ale Uniunii: pe agendă s-au aflat, între altele, analiza misiunii trimise de UE în R.D. Congo și calendarul misiunilor din acest an.

A reamintit liniile politice ale mandatului său – de la reforma Constituției la legea sănătății – menționând că nu va ceda la niciun șantaj.
A fost neutru și nu a lansat nicio polemică inutilă.
A fost ferm în privința angajării guvernului – a oricărui guvern – în fața crizei.
A tradus foarte clar semnalul pe care protestele din stradă îl aduc din societate, menționând fără înconjur neliniștile și fricile omului de rând.
A recunoscut eroarea din disputa cu Arafat.
A demontat cu calm câteva din clișeele cu ajutorul cărora Opoziția îl portretizează.
Pe scurt, Traian Băsescu a avut o atitudine prezidențială.
Chiar dacă gesturile teatrale pe care le aștepta Opoziția nu au venit, Traian Băsescu a preluat inițiativa în disputa politică.
El a lăsat să se înțeleagă că vor urma decizii instituționale importante, odată cu reluarea activității Parlamentului.
În opinia mea, aceste decizii nu se pot materializa înainte de încheierea misiunii pe care FMI și Comisia o fac la București.
Spre deosebire de adversarii săi radicali, Președintele știe că vorbește pentru un public ceva mai larg decât audiența conectată la un studio de televiziune.

Disputa din România despre plângerile lui Victor Ponta la Strasbourg a creat o dispută politică în Parlamentul European.
Într-un comunicat trimis presei în această după-amiază, Jospeh Daul, liderul grupului popular din PE, îi reproșează lui Hannes Swoboda, liderul grupului socialist, lipsa de informații despre situația din țara noastră. Svoboda a susținut că USL nu a vorbit niciodată despre punerea în aplicare a articolului 7 din Tratat cu referire la România. Declarațiile publice ale lui Victor Ponta și Rovana Plumb spun cu claritate contrariul. În acest context, Daul sugerează că Swoboda nu are surse bune de informare. E posibil și altceva, și anume ca Ponta să declare un lucru la București și altul colegilor săi socialiști europeni. N-ar fi prima dată. Așa a făcut și anul trecut cu Schengen, încercând să obțină un veto de la grupul socialist. Din fericire, socialiștii europeni nu l-au ascultat și semnalul politic al PE a fost foarte clar. Ponat a susținut apoi că nu a cerut un vot contra României în PE.
A propos de duplicitate: s-ar putea ca ea să fie molipsitoare și să fi trecut de la Ponta la amicul său Antonescu.
Spun asta după ce am citit o depeșă Mediafax de azi, care consemna o declarație a ambasadorului danez: potrivit acestuia, Ponta a venit singur la întâlnirea cu ambasadorii UE, Crin Antonescu spunându-i diplomatului danez că e “puțin bolnav” și nu poate ieși din casă. Câteva ore mai târziu, Antonescu organiza o conferință de presă împreună cu Ponta.

Curtea a decis că nu e constituțională mutarea scrutinului local în noiembrie.
Guvernul nu trebuie să aștepte motivarea pentru a decide data alegerilor locale. Acceptând greșeala făcută și propunând un calendar, guvernul închide definitiv subiectul “derapajelor democratice” reclamate de opoziție. Nimic nu e mai convingător, într-un asemenea caz, decât punerea în operă a deciziei Curții.
Hotărârea CCR va avea efecte politice numeroase. Notez aici doar două.
Primul e acela că peneliștii vor renunța probabil la proiectul abandonării mandatelor de deputat. E greu de argumentat renunțarea la aproape un an de legislatură atunci când calendarul politic e respectat. Cum ar mai putea cere Orban & co votul cetățenilor după ce au renunțat la o pătrime din mandat?
Al doilea efect va fi acela că USL va renunța probabil la ideea alegerilor anticipate pentru Parlament. Într-adevăr, dacă argumentul guvernului în favoarea comasării era economia de bani, opoziția a fost împotrivă întrucât s-ar fi produs o confuzie între miza localelor și miza alegerilor parlamentare. A forța acum declanșarea anticipatelor ar însemna implicit a reclama o apropiere semnificativă a datelor pentru cele două scrutinuri. Adică a reveni la filosofia comasării.

Ieri, comisia de politică externă a PE a votat două rapoarte importante, unul despre Kosovo (alcătuit de deputata Lunacek din grupul Verzilor) și altul despre Macedonia (redactat de socialistul britanic Howitt).
În privința Kosovo, raportul cere, între altele, Consiliului și Comisiei să finalizeze numirea pentru dubla funcție de Reprezentant special al UE/ șeful delegației UE, ca și inițierea dialogului despre eliminarea vizelor. În rest, sunt listate probleme care apăreau și în precedentele poziții ale PE: corupția atotprezentă, interferența politicii în mass media, ancheta referitoare la traficul de organe, relațiile tensionate cu comunitatea sârbă, dezastrul economic. Nu am votat raportul, întrucât niciunul dintre amendamentele mele care trimiteau la Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate a ONU nu a fost acceptat: cum 22 de state UE au recunoscut Kosovo drept stat, minoritatea formată din deputații proveniți din celelalte 5 state pierde orice vot referitor la statutul Kosovo.
În schimb, am votat raportul despre Macedonia, care a inclus practic toate amendamentele pe care le-am depus. În textul referitor la Macedonia, deputații solicită Consiliului să stabilească o dată pentru începerea negocierilor de aderare și invită această țară și Grecia să își intensifice dialogul în disputa referitoare la numele acestei foste republici iugoslave. Rezoluția salută încetarea boicotului parlamentar, afirmând rolul dialogului politic în sânul oricărei democrații.

“Trăim sub tirania media, nu a lui Băsescu”, scrie Andrei Cornea într-un text foarte bun din Revista 22, text pe care vi-l recomand cu căldură.

De la declanșarea protestelor, Guvernul a folosit o retorică mai degrabă consensuală, invitând opoziția la dialog în Parlament.
În schimb, Traian Băsescu a atacat în această seară USL. Spunând un singur lucru, și anume că liderii pesedițti și peneliști sunt pe aceeași lungime de undă cu Vladimir Voronin.
Președintele s-a folosit de faptul – verificabil – că V.Voronin a cerut public îndepărtarea sa de la Cotroceni.
Traian Băsescu a luat inițiativa. El a atins astfel trei puncte sensibile.
În primul rând, a lansat o asociere mult mai credibilă decât asocierile propuse de opoziție. E drept că USL – după ce a epuizat o întreagă listă de lideri totalitari – a ajuns să îl compare pe președintele român cu Mubarak. Mai mult, protestele de la București au fost descrise ca “primăvară arabă”. Sincer, cine crede serios că Băsescu e un Mubarak de Bărăgan? Și că mini-studiourile Antenei 3 de pe întreg cuprinsul țării sunt o recompunere a pieței Tahrir? În schimb, remarcați, vă rog, că asocierea lui Iliescu cu vecinul Voronin e ușor de asimilat.
În al doilea rând, folosindu-se de numele lui Voronin, îndepărtat acum 3 ani de la putere la Chișinău, Traian Băsescu reamintește bătăliile politice pierdute de USL. Într-un moment în care, radicalizându-se, USL caută să se definească drept alternativă.
În al treilea rând, fiind vorba despre un client al Moscovei, USL e așezată în rama în care s-a regăsit acum doi ani și Geoană. Renegat, între timp, desigur, dar rămas în memoria colectivă nu daor prin prin vizita la Vântu, ci și prin cea la Moscova.
Aș vrea să fiu bine înțeles. Suntem încă într-un plan simbolic. Deocamdată, nicio soluție politică nu s-a degajat. Dar geografia conflictului e în curs de precizare.
Scandalul încercat de USL la Strasbourg și auto-invitarea lui Voronin în disputa de la noi nu sunt acțiuni propriu-zise, ci doar anticiparea unor retorici. Electorale, desigur.
Fiindcă – poate nu ați observat! – a început campania.
Ca de obicei, data va fi stabilită ulterior.