Vă recoamnd să citiți articolul scris de Ioan Stanomir, pentru contributors.ro.
Textul, străbătut de ironie amară, e intitulat “Pentru statul de drept, pentru democrație!”

În Islanda, a fost anunţat ieri noul guvern.
Premierul are 38 de ani, iar membrii cabinetului – nouă la număr – sunt pentru prima dată într-o poziţie executivă.
Întinerirea şi guvernul de mici dimensiuni nu sunt, deci, vorbe goale.
Ce-ar fi ca PDL să încerce să propună un guvern alternativă (shadow cabinet), prevăzut de statut, urmând modelul islandez? Adică: un executiv de mici dimensiuni, compus exclusiv din persoane care n-au fost niciodată într-un guvern.
Ce părere aveţi?

PNL şi-a pierdut busola.
Acest partid a fost, la începutul anilor ’90, apărătorul drepturilor individuale.
Sub conducerea lui Crin Antonescu, PNL a ajuns să propună limitarea dreptului la asociere (prevăzut de articolul 40), ca şi a dreptului de a fi ales (articolul 37).
Sunt vizate – deocamdată!? – exclusiv persoanele care au ocupat funcţia de şef al statului.
De fapt, cel avut în vedere e actualul preşedinte, devenit, din 2005 încoace, obiectul unei uri nedisimulate.
Justificarea propunerii e, în aceste condiţii, o improvizaţie ridicolă: dacă un şef de stat n-ar mai putea fi, după încheierea mandatului, membru de partid sau candidat, el ar fi neutru câtă vreme e în funcţie.
Pe scurt: viitorul îmblânzeşte prezentul.
Lipseşte, desigur, argumentul, dar peneliştii ne-au obişnuit cu acest tip de retorică goală.
Dincolo de deriva ideologică, e vorba despre nesocotirea limitelor revizuirii constituţionale.
Într-adevăr, articolul 152, lit. 2 din Constituţia noastră precizează că revizuirea nu poate fi făcută, dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor.

Vă recomand să citiţi articolul scris de Vlad Perju, pentru contributors.ro, despre neconstituţionalitatea reducerii pragului de validare a referendumului de revizuire a Legii fundamentale.

Ieri, am negociat, în numele grupului meu politic, rezoluţia Parlamentului European referitoare la refugiaţii din Siria.
Tot în cursul zilei de marţi, am avut o întâlnire cu comisarul Stefan Fule, pentru a discuta situaţia din Islanda, după alegerile de acum 3 săptămâni, ca şi evoluţiile politice din Moldova, după nominalizarea lui Iurie Leancă pentru formarea unui nou guvern.

Acesta e titlul articolului pe care l-am publicat astăzi pe platforma adevarul.ro
Vă semnalez aici şi deschiderea unui site intitulat adevarulnostru.wordpress.com
E vorba despre iniţiativa mai multor comentatori ai articolelor scrise în cadrul forumului adevarul.ro
Socializarea digitală îmbracă noi forme.

Proiectul de modificare a Constituţiei iniţiat de Traian Băsescu în 2011 a ajuns pe agenda Camerei abia astăzi.
Doar 41 de deputaţi au votat în favoarea proiectului, în vreme ce 259 au fost împotrivă.
Principalele modificări propuse erau trecerea de la bicameralism la un Parlament cu o singură cameră şi reducerea numărului de aleşi la 300.
Cele două idei fuseseră susţinute în cadrul referendumului din noiembrie 2009 de 6,74 de milioane, respectiv de 7,76 milioane de alegători.
În vara lui 2012, USL – care controlează şi majoritatea de azi – a reproşat, săptămâni în şir, preşedintelui că nu a ţinut seama de voinţa a 7,4 milioane de alegători, care votaseră la referendumul din 29 iulie destituirea sa.
Atitudinea USL e stranie.
Să ne-nţelegem bine: aici nu e vorba de simple cifre1
Importantă e legea.
Într-adevăr, referendumul din vara lui 2012 nu a fost validat, întrucât participarea a fost de 46%, în vreme ce consultările din noiembrie 2009 au întrunit pragul necesar validării, fiindcă a fost depăşit pragul de 50%.
USL dispreţuieşte un referendum care a dispus de majoritate, dar vrea respect pentru unul fără.
Atitudinea faţă de rezultatele referendumului din 2009 va marca, de bună seamă, şi procesul de revizuire constituţională iniţiat de USL.
Dacă USL nu va ţine seama de aceste rezultate, va trebui să chemăm cetăţenii să voteze contra revizuirii constituţionale.
Nu îndemn la boicot, ci la un vot împotrivă!
S-ar putea ca majoritatea parlamentară de azi să descopere că la urne vor veni mâine suficient de mulţi cetăţeni, ca să confirme voinţa majorităţii de ieri.
În politică, preţul plătit pentru dispreţ e întotdeauna mare.

Presa a publicat în ultimele două zile extrase din stenogramele unei ședințe PNL de săptămâna trecută.
Reproșurile făcute de mai mulți peneliști, în acel cadru, atât lui Victor Ponta, cât și Partidului Social Democrat sunt mult mai severe decât comentariile lui Sorin Roșca Stănescu la adresa premierului, pornind de la cazul soților Bîrsan.
Unele obiecții peneliste privesc guvernul.
Aflăm, astfel, că ministra Câmpeanu îi reproșează lui dottore că nu a consultat-o înainte de anunțarea majorării ajutoarelor sociale și că ea a trebuit să improvizeze acțiunea ministerială, pornind de la declarații contradictorii făcute la TV. Aflăm, de asemenea, că ministrul Nicolăescu îl consideră pur și simplu “vinovat” pe Victor Ponta pentru “blocarea reformei în sănătate”.
Alte reproșuri privesc latura pur politică a USL.
Astfel, Norica Nicolai consideră că rămânerea la guvernare e o povară pentru PNL, fiindcă acest partid a ajuns o simplă “anexă” a PSD și riscă, de aceea, să-și piardă alegătorii fideli până la prezidențialele din 2014.
Cea mai spectaculoasă declarație îi aparține – se putea altfel? – lui Crin Antonescu, care nu se sfiește să declare că PNL e “singur împotriva lui Băsescu, a PSD și a unor instituții internaționale”. Dincolo de fixațiile mai vechi referitoare la președinte și la europeni, candidatul PNL la prezidențiale își plasează partidul în relații de adversitate față de PSD.
Stenogramele la care mă refer nu pot fi contestate. Le-a putut auzi oricine. Transcrierile lor circulă peste tot.
Pe de altă parte, membrii PNL nu au simțit nevoia să retracteze public vreuna dintre afirmațiile respective, mulțumindu-se, în cel mai bun caz, să vadă în publicarea lor atacuri mârșave ale unor adversari nevăzuți.
În acest context, se pun, în mod natural, următoarele întrebări:
Poate menține Ponta în guvern miniștri precum Câmpeanu și Nicolăescu, fără ca autoritatea sa de premier să fie grav compromisă? Îi va schimba? Dacă da, cum vor reacționa peneliștii?
Pe de altă parte, mai poate rosti șeful PSD cuvinte binevoitoare față de Antonescu și candidatura acestuia la prezidențiale, după ce publicul a aflat că, pentru liderul PNL, relațiile propriului partid cu PSD sunt unele de ostilitate?
Cine ia în serios aceste întrebări realizează că scandalul Sorin Roșca Stănescu e minor. Rana e mult mai adâncă.
Deocamdată, reuniunea USL programată pentru luni a fost anulată. Să însemne oare asta că V.Ponta va reacționa ca șef al guvernului? Sau va prefera el – pur și simplu – să îngroape ofensele care i-au fost aduse și pe care le știe acum orice cetățean?
Neinteresantă din punctul de vedere al politicilor publice, USL devine foarte interesantă din punct de vedere al (in)stabilității guvernamentale și al acțiunii politice pe termen mediu.
Poate că, sub efectul acestui scandal, ies din letargie și își regăsesc busola colegii mei din conducerea PDL. În ultimele zile, ei s-au făcut de râs atacându-l pe Traian Băsescu și ignorând scandalul public oferit de USL.

În ultimul număr din Commentaire, dascălul meu, Pierre Manent, publică un articol intitulat La crise du liberalisme, în care tratează diferențele dintre liberalismul economic și cel politic, ca și influența americană asupra lumii postbelice.

Iată un scurt fragment din acest text:
“Deschiderea piețelor care sunt încă închise e noul țel civilizator al omului alb. Acest proiect american a cunoscut apogeul între anii optzeci și nouăzeci, incluzând o aventură extraordinară, și anume accesul la piața chineză (nu îndrăznesc să spun deschiderea pieței chineze). În mare, a fost vorba despre reluarea, la o scară mult mai mare, a scopului Războiului opiumului. Precum englezii înaintea lor, americanii descoperă – oarecum scandalizați – că părți întregi din omenire nu sunt deschise schimbului. Această aventură e capitală, căci, pornind de la reforma economică din China, asistăm la o răsturnare a capitalismului american, a capitalismului fordist. În loc să plătească salarii mari, capabile să cumpere produse fabricate în Statele Unite, întreprinderile americane tind să importe masiv produse ieftine pe care le fabrică în China, menținând – de bine, de rău – puterea de cumpărare a unor salarii de-acum diminuate. Ce consecințe au toate astea? Transferul în China al capacităților productive e atât de amplu încât americanii și-au produs singuri o rană, pe care nu știu cum s-o vindece: dezechilibru extern amenințător, datorie suverană deținută în mare măsură de către chinezi, dezechilibru intern demoralizator. În ultimii ani, Statele Unite au cunoscut o “oligarhizare” ce pare incorigibilă. Suntem cinci sute de milioane de europeni, iar americanii – doar trei sute de milioane, dar situația noastră e determinată de cea a Statelor Unite, axul Occidentului și, pe această bază, al lumii, cel puțin pentru încă un timp”.

Sâmbătă, de la 18h, voi fi în studioul B1 tv.